postul craciunului

Scris de **miky_28** Vin Noi 20, 2009 9:32 am

Postul Crăciunului, numit şi Postul Sfântului Martin ori Postul Ignatului, e o perioadă precedentă Crăciunului, şi care variază de la patru la şase săptămâni aproximativ, în funcţie de rit şi loc.
Conform tradiţiei stabilite cu timpul în Biserică, Postului
Crăciunului este de asprime mijlocie, fiind un post al bucuriei. De
aceea, pe lângă abţinerea de la mâncărurile „de dulce” şi alte
renunţări (mortificări), Biserica propune un program liturgic în care
un loc special îl ocupă colindele tradiţionale, misterele de bucurie
ale Rozariului şi alte devoţiuni specifice acestei perioade.
In perioada 15 noiembrie - 24 decembrie, creştinii ortodocşi sunt în
Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului. Marile sărbători din post
sunt Ovidenia, Sfântul Andrei şi Sfântul Nicolae.
Postul este o rânduială disciplinară a Bisericii, fiind fundamentat
pe texte scripturistice şi patristice. El constă în înfrânarea totală
sau parţială de la anumite alimente, pe un timp mai lung sau mai scurt,
fiind practicat încă de la începutul omenirii. O dovadă în acest sens
îl constituie şi faptul că postul se regăseşte în toate religiile lumii.

În antichitate, originea postului este incertă. Unii consideră că
postul a apărut ca o completare a cultului morţilor. Cei vii aduceau
jertfe animale pentru morţi, dar nu aveau voie să se atingă de ele. Pe
de altă parte, durerea pricinuită de moartea celor dragi a avut drept
urmare firească ignorarea mâncării şi băuturii. Alţii consideră
practicarea postului drept un act de austeritate şi cumpătare,
recomandat şi practicat de întemeietorii religiilor sau curentelor
filosofice. Caracterul religios al postului s-a impus treptat, in
special in urma unor viziuni cu caracter divin. Postul a început să fie
privit drept un act de pocăinţă, o pregătire înaintea săvârşirii
actelor religioase sau ca un semn de doliu, depăşind caracterul
simplist de mijloc igienic pentru sănătatea corporală.
Postul Proorocilor. În Vechiul Testament, primul îndemn spre post
este prefigurat în porunca adresată de Dumnezeu lui Adam şi Eva: "Din
toţi pomii din Rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui
şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei
muri negreşit!" (Facere 2, 16-17). După alungarea primilor oameni din
Rai, postul a fost prescris poporului evreu prin poruncile date de
Dumnezeu prin Moise şi ceilalţi prooroci. El se referea la anumite zile
din an. Sfânta Scriptură consemnează şi postul particular, practicat in
diferite împrejurări: postul lui Moise de 40 de zile pe Muntele Sinai,
postul lui Daniel de 3 săptămâni, în Babilon, postul lui David în semn
de pocăinţă, postul lui Ilie, postul proorociţei Ana.

Istoric
În cadrul anului bisericesc, care debutează la 1 septembrie, primul
post de durată este cel rânduit înaintea Naşterii Domnului, numit şi
postul Crăciunului. Primele menţiuni despre acest post datează din
secolele IV-V, Fericitul Augustin şi episcopul Leon cel Mare al Romei
numindu-l postul din luna a zecea (calendarul roman începea cu luna
martie). Numărul zilelor de post era variabil, între 7 şi 40 de zile.
La fel şi asprimea lui. Sinodul local din Constantinopol, prezidat în
anul 1166 de patriarhul Luca Chrysoverghes, a uniformizat durata şi
asprimea postului. El urma să înceapă la 15 noiembrie şi să se încheie
în seara zilei de 24 decembrie. Dacă ziua lăsatului de sec cade
miercuri sau vineri, postul începe din această zi, 14 noiembrie.
În mod simbolic, Postul Naşterii Domnului aduce aminte de proorocii şi
drepţii Vechiului Testament care au petrecut in post şi rugăciune,
aşteptăndu-L pe Mesia. De altfel, numeroşi prooroci care au vestit
Întruparea Domnului sunt prăznuiţi in acest post.

Măsura dragostei
Sfinţii Părinţi au pus un accent deosebit asupra laturii spirituale
a postului. Astfel, postul creştin nu se rezumă doar la abţinerea
voluntară de la mâncare şi băutură, ci şi la lupta împotriva patimilor,
instinctelor şi pornirilor păcătoase ale trupului sau sufletului. Se
poate spune că postul este măsura dragostei noastre faţă de Dumnezeu.
De aceea, postul nu trebuie centrat pe om, pe sănătatea sa (ţinem post
pentru că s-a demonstrat ştiinţific că este benefic organismului), ci
trebuie să se îndrepte spre Dumnezeu. De aceea, postul trupesc trebuie
unit cu postul sufletesc. Sfinţii au arătat foloasele postului atât
pentru suflet, cât şi pentru trup. Postul creştin a îmbrăcat un
important caracter religios, devenind un act de virtute şi de cult, o
treaptă in urcuşul duhovnicesc, un semn de respect şi o jertfă
personală adusă lui Dumnezeu.

Tipuri de postire
Primele reglementări privind postul creştin datează încă de la
sfârşitul secolului I. "Didahia sau Învăţătura celor 12 Apostoli"
fixează ca zile de post miercurea şi vinerea, în amintirea Patimilor
Mântuitorului. Mai târziu, "Canoanele Apostolice", "Didascalia" şi
"Constituţiile Apostolice" prescriu postul înainte de hirotonie, botez
şi împărtăşire, postul de miercuri şi vineri, precum şi înaintea
marilor sărbători. Totodată, s-au stabilit şi diferite tipuri de post.
Astfel, el poate fi: integral (total), constând în abţinerea completă
de la orice mâncare şi băutură; postul negru (xirofagie), in care este
îngăduită doar hrana uscată: pâine, fructe uscate, seminţe, legume şi
apă; postul comun (obişnuit), care admite consumarea mâncărurilor
gătite din alimente de origine vegetală, inclusiv untdelemnul; postul
uşor, numit şi dezlegare, când este îngăduită consumarea peştelui,
vinului şi untdelemnului.

Îndemnuri de la Sfinţi
"Fă stomacul mic, limba tăcută, păstrează-ţi mintea limpede, inima
curată, blândă şi smerită. Iată postul." (Sfântul Vasile cel Mare)
"Chiar dacă ai sta flămând şi ai dormi pe pământ şi ai mânca cenuşă şi
ai plânge totdeauna, dacă nu eşti de folos celuilalt, nimic măreţ nu ai
realizat." (Sfântul Ioan Gură de Aur) "Postul, acest doctor al
sufletelor noastre, are puterea la unii să reprime înfierbântările şi
zburdălnicia trupului, la unii să domolească mânia, la alţii să alunge
somnul sau să stimuleze dorinţa pentru fapta bună. El face pe fiecare
să ia aminte la sine însuşi şi-l învaţă să-şi amintească păcatele şi
lipsurile sale." (Sfântul Simeon Noul Teolog) "Postul nu înseamnă numai
să mănânci rar, ci să mănânci puţin. Adevăratul post nu constă, de
altfel, numai în a domoli propriul nostru corp, ci în a renunţa la
hrană în scopul de a da pâinea ta celui ce nu are." (Sfântul Serafim de
Sarov)
40 de zile a durat postul Mântuitorului înainte de a-şi începe
activitatea publică. El a adăugat postului rugăciunea, curăţia inimii
şi milostenia, pentru a fi o armă de nebiruit împotriva ispitelor.
Sfinţii Apostoli au postit şi ei, asemeni Învăţătorului lor. Astfel,
postul a intrat în Tradiţia Bisericii. Sfinţii Părinţi au practicat la
rândul lor postul, înmulţindu-l.