povesti cu talc

bagajul vietii


Atunci când îţi începi viaţa ai în mână o valijoară.
Pe măsură ce trec anii bagajul tău însă se măreşte.
Pentru că sunt multe lucruri pe care le aduni pe parcursul drumului tău crezând că sunt importante.

La um moment dat al drumului tău înţelegi însă că devine insuportabil să cari atâtea lucruri.

Cântăresc prea mult

Atunci poţi alege:
● să te aşezi pe marginea drumului aşteptând ca cineva să te ajute: ceea ce e destul de dificil.
Pentru că toţi ceilalaţi care vor trece pe acolo vor avea propriul lor bagaj.
Rişti astfel să îţi petreci tot restul vieţii aşteptând.
● sau poţi dimininua greutatea, eliminând ceea ce nu-ţi foloseşte.

Dar ce ar trebui aruncat?
Începe în primul rând să scoţi tot afară pentru ca să poţi vedea ce se ascunde acolo înăuntru.
Prietenie - Iubire - Bunavointa - Tandrete - Generozitate - Bucurie - Simpatie -Speranta
Foarte bine!!!
E suficient, dar e ciudat faptul că... nu sunt deloc grele!!!
Însă ai şi altceva care cântăreşte destul de greu...
Forţează-te să le scoţi afară...
Of, e mânia: vai, cât cântăreşte!
Continuă să scoţi afară: neînţelegerile, teama, pesimismul,
Descurajarea aproape că te trage în jos şi te înăbuşă în această parte a valizei.
Acum scoate afară cu toată puterea ta ceva ce era ascuns în bagaj: este un zâmbet care rămăsese pe fundul valizei.
Mai scoate un zâmbet, şi încă unul, şi iată că la urmă iese fericirea...
Pune din nou mâna în valiză şi aruncă tristeţea.
Acum ar trebui să-ţi pui în bagaj răbdarea, pentru că se va arăta destul de necesară.
Fă în aşa mod încât să pui şi:
PUTEREA - SPERANŢA - CURAJUL - ENTUZIASMUL - ECHILIBRUL - RESPONSABILITATEA - TOLERANŢA - BUNA DISPOZIŢIE
Scoate şi orice fel de grijă, preocupare şi lasă-le la o parte.
Te vei gândi după aceea ce trebuie să faci cu ele.
Bine. Acum bagajul tău e gata, îl poţi folosi din nou.
Nu uita să faci acţiunea aceasta de mai multe ori în viaţa ta pentru că drumul este foarte lung.

diferenta intre putere si curaj

Este nevoie de putere ca sa fii ferm.
Este nevoie de curaj ca sa fii delicat.

Este nevoie de putere ca sa cuceresti.
Este nevoie de curaj ca sa te predai.

Este nevoie de putere ca sa fii sigur.
Este nevoie de curaj ca sa ai indoieli.

Este nevoie de putere ca sa fii independent.
Este nevoie de curaj ca sa te sprijini pe ceilalti.

Este nevoie de putere ca sa fii ca ceilalti.
Este nevoie de curaj ca sa fii tu insuti.

Este nevoie de putere ca sa-ti ascunzi suferinta.
Este nevoie de curaj ca sa-ti arati durerea si sa lupti cu ea.

Este nevoie de putere ca sa induri abuzurile.
Este nevoie de curaj ca sa le opresti.

Este nevoie de putere ca sa iubesti.
Este nevoie de curaj ca sa te lasi iubit.

Este nevoie de putere ca sa supravietuiesti.
Este nevoie de curaj ca sa traiesti.

Este nevoie de putere ca sa intelegi si aceepti aceste cuvinte.
Este nevoie de curaj ca sa le trimiti celor care au nevoie de ele.

Fie sa gasesti intotdeauna curajul de care ai nevoie in viata!

Sursa: www.damaideparte.ro

Cele doua graunte


Intr-o zi, un taran iesi pe ogor, la semanat. Un graunte, ramas pe varful unui bulgare de pamant, a inceput sa se laude catre altul, aflat adanc sub brazda:

- Vezi tu, frate, zaci acolo luptandu-te cu frigul pamantului si cu bezna, tanjind dupa o raza de soare, dupa lumina si caldura. Eu, fratioare, o duc mult mai bine, in timp ce tu te chinui.

Dar, in clipa aceea, o cioara a coborat pe neasteptate din vazduh si a inghitit grauntele ramas la vedere. In schimb, fratele sau de sub brazda incolti peste putin timp si, din micul graunte, iesi din pamant un spic frumos si trainic. De-abia acum, lumina si caldura soarelui ii faceau cu adevarat bine. Cu vremea, spicul deveni copt si roada lui multa.

Astfel, speranta si smerenia celui de-al doilea i-au adus adevarata viata, in timp ce mandria l-a costat scump pe primul. Greutatile vietii nu trebuie sa ne sperie si sa ne descurajeze, caci Dumnezeu vede suferinta si credinta noastra si ne va rasplati negresit. Cu speranta si rugaciune, putem trece peste orice obstacol al vietii. Insa cei a caror inima este plina de ei insisi, in care nu mai este loc si pentru Dumnezeu, adica pentru iubire, pentru speranta si incredere, aceia sfarsesc, asemenea primului graunte, in ghearele pasarii negre - diavolul.

"Dumnezeu sta impotriva celor mandri, iar celor smeriti le da har."

Greseala

In timp ce mergea pe drum, un calator a vazut intr-o gradina un pom frumos, de crengile caruia atarnau niste mere mari si rosii de-ti lasa gura apa. Vazand omul ca nu-i nimeni prin preajma, ce s-a gandit ? Bine ar fi daca ar gusta si el cateva, asa, de pofta!
Dar cum sa faca ? Pana la pom trebuia sa treaca de un gard inalt si de o mare baltoaca. A stat el ce-a stat, s-a sucit, s-a invarit, dar, nemaiavand rabdare, si-a zis: "Fie ce-o fi!" si a-nceput sa se catare pe gard. Cu greu, a reusit sa ajunga in curte, dar suparat nevoie mare, fiindca intr-un ghimpe din gard isi agatase haina si o rupsese. Acu, ce sa mai faca!
Nu mai putea schimba nimic. Ba, mai mult, grabindu-se, a uitat de baltoaca plina cu noroi si s-a afundat in mal.
Cand, in sfarsit, a ajuns sub pomul cu pricina, a luat cateva mere, dar, uitandu-se la ele cum arata, si-a spus:
- E drept ca am obtinut eu ce-am vrut, dar a meritat oare ? Haina mea cea buna e rupta, incaltarile si pantalonii murdari ...
Cum statea el asa si isi plangea singur de mila, apare in curte stapanul casei. Cand l-a vazut pe calator cum arata, i-a spus:
- Bine, omule, trebuia sa te muncesti atata pentru cateva mere ? Uite ce-ai patit! Ca sa nu mai spun ca nu inteleg de ce-ai incercat sa le iei pe furis ? Daca bateai la mine in poarta si mi-ai fi cerut cateva mere, eu ti-as fi dat cu drag. Acum, haide in casa sa te speli si sa te odihnesti si apoi iti vei vedea de drum!
Tare bucuros si multumit a fost calatorul, vazand bunatatea gazdei sale, dar, in acelasi timp, si-a promis siesi ca altadata nu va mai fi atat de nesabuit.
In viata, nu este important doar sa obtii, ci si cum obtii! Sunt oameni care vor sa aiba mai mult si, atunci muncesc fara tihna. Altii, insa, fura, gandindu-se mereu cum sa fuga de munca si sa insele. Acestia, pacatosii, singuri se insala, fiindca nu este totul sa ai un lucru; conteaza si cum l-ai obtinut!
"In cele trecatoare, nu poti deveni bogat decat saracind pe altul.
In cele duhovnicesti, nu poti deveni bogat decat imbogatind pe altul."

Dilema regelui

A fost odata un rege tanar, care fu prins odata intr-o lupta cu armatele imparatiei vecine.

Monarhul imparatiei vecine ar fi putut sa-l omoare imediat, dar gandindu-se poate la tineretea prizonierului ii oferi libertatea, cu o singura conditie: ca in decurs de un an regele cel tanar sa afle raspunsul la o intrebare dificila si sa aduca raspunsul in anul urmator, chiar in ziua in care a pierdut batalia.

Intrebarea era: "Ce vor cu adevarat femeile?"

O asemenea intrebare poate sa incurce chiar mintile cele mai cunoscatoare din regat, gandi tanarul rege, care stiu atunci ca a primit o sarcina imposibila. Acceptand totusi provocarea pentru ca n-avea incotro, el pleca cu promisiunea ca se va intoarce cu raspunsul, sau se va pregati sa moara exact peste un an.

Ajuns acasa el lua personal la intrebari toate femeile din regat, de la printese pana la bucatarese si prostituate, apoi intreba preoti, intelepti, tarani, cersetori, chiar si mascariciul curtii fu rugat sa-si dea cu parerea. Nimeni insa nu putu sa dea un raspuns satisfacator.

Mai ramasese doar o vrajitoare - Muma Padurii - o faptura urata, stirba si cocosata care traia intr-o padure, inconjurata de animalele si farmecele ei. Regele stia ca vrajitoarea ii va cere un pret exorbitant, dar ziua cand trebuia sa dea raspunsul era atat de aproape incat el se gandi ca nu mai are practic nimic de pierdut. Vrajitoarea ceru in schimbul raspunsului ca regele sa se casatoreasca cu ea.

Regele accepta alianta cu inima grea si gandind la propria infrangere, dar dincolo de interesul personal el gandi atunci ca este mult mai important sa se afle neaparat raspunsul la acea intrebare la care n-a putut raspunde nimeni. Raspunsul pe care vrajitoarea i-l dadu era ca "Ceea ce doreste o femeie cel mai mult este sa decida ea insasi ce face cu viata ei".

Monarhul tarii vecine vazu corectitudinea raspunsului primit, si din ziua aceea intre cele doua tari se instaura o pace si o prietenie trainica.

Intre timp, la palatul tinarului rege se faceau pregatiri de nunta. Fiind o persoana de o integritate deosebita, el se purta frumos cu viitoarea sotie si ii asigura tot ce avea nevoie pentru viata impreuna, vorbindu-i intotdeauna cu multa rabdare, bunatate si respect. In dimineata zilei in care urma sa aiba loc nunta, el intra in camera ei, aducandu-i in dar un minunat buchet de flori.

Dar spre surpriza lui, in locul unei vrajitoare urate, il astepta o fata de o frumusete orbitoare, imbracata in cea mai splendida rochie de mireasa. Regele intreba cum de s-a schimbat astfel...iar ea raspunse ca vrajitoarele sunt maestre in ale Transformarii, si jumatate din timp de acum inainte ea va avea aspectul de Muma Padurii, iar cealalta jumatate ea va arata frumoasa ca Zana Florilor .

Fata ii spuse iarasi ca el are dreptul sa aleaga in care din cele doua aspecte si-ar dori sa apara ziua, si in care isi doreste sa apara noaptea. Grea dilema pentru tanarul mire, care, indragostit pana peste cap dintr-o singura privire, ar fi vrut sa mearga cu ea oriunde, si sa o arate intregii lumi ...dar pe de alta parte, desigur, tare ar fi vrut sa imbratiseze si noaptea in intimitatea iubirii, tot pe sotia cea frumoasa.

Ce alegere credeti ca a facut in final tanarul rege?

Nobilul rege raspunse viitoarei sale sotii ca... o va lasa pe ea sa decida ce face cu viata ei.Si ce s-a intamplat mai departe? Fata incepu sa rada, si-i spuse regelui ca daca alegerea este a ei, atunci ea vrea sa fie si ziua si noaptea tot Frumoasa si Buna, de dragul Iubirii unui Om atat de bun.

Multumim Miky!
Profunde invataturi!

multumim miki

2 ingerasi

Discipolii meditau asupra unui dicton al lui Lao Tze: „Cei care cunosc, nu spun. Cei care spun, nu cunosc.”
Când maestrul a intrat, ei l-au întrebat ce semnificaţie au aceste cuvinte.
Maestrul i-a întrebat: „Care dintre voi cunoaşte parfumul trandafirilor?”
Toţi au ridicat mâna.
Apoi le-a spus: „Exprimaţi-l în cuvinte!”
Toţi au rămas tăcuţi.

Un cuplu de tineri căsătoriţi a întrebat: „Ce să facem ca dragostea noastră să dureze?”
„Iubiţi împreună alte lucruri.”

Un vizitator dezamăgit l-a întrebat pe Maestru: „De ce şederea mea aici nu a avut nici un rod?”
„Poate că ţi-a lipsit curajul să scuturi copacul!”

Unui discipol care se plângea întotdeauna de ceilalţi, Maestrul i-a spus: „Dacă ceea ce cauţi tu este pacea, urmăreşte să te transformi pe tine însuţi, nu pe cei din jurul tău. Este mai uşor să porţi papuci, decât să pui covor în întreaga lume.”

Un călător întâlni un tigru. Fugi, urmărit de tigru, pînă ajunse la o prăpastie. Se agăţă de corzile unei viţe sălbatice şi-şi dădu drumul în prăpastie. Tigrul îl aştepta sus. Omul privi în jos şi văzu că în fundul prăpastiei îl pândea alt tigru. Şi doi şoareci începură să roadă corzile viţei ... Atunci, omul văzu, crescută într-o crăpătură a stîncii, o fragă. Ţinîndu-se de corzi, se întinse şi o culese. O băgă în gură, iîncet. Ce gust minunat avea !

Nan-in, un maestru din epoca Meiji (1868-1912), a fost vizitat de un profesor universitar, care dorea să cunoască ce înseamnă filozofia Zen.
Nan-in îl servi cu ceai. A umplut ceaşca oaspetelui, dar a continuat să toarne.
Profesorul îl privi mirat şi-i spuse:
- Ceaşca s-a umplut, nu mai încape nimic !
- Tu, ca şi această ceaşcă, eşti plin de părerile tale, de prejudecăţi. Cum să-ţi explic ce înseamnă Zen, dacă nu are unde să intre ? Goleşte-ţi întîi ceaşca...

Pe cînd Seisetsu era maestru în Kamakura, a avut nevoie, la un moment dat, de o clădire mai mare, iar Umezu Seibei, un negustor din Edo, hotărî să-i dăruiască invăţatului cinci sute de ryo, pentru clădirea noii şcoli. Îi duse maestrului, care-i spuse:
- Bine. Primesc.
Umezu îi dîdu lui Seisetsu sacul cu aur, dar reacţia maestrului nu-i plăcuse. Cu trei ryo se putea trăi un an, iar acolo erau cinci sute !
- Sunt cinci sute de ryo, remarcă Umezu.
- Mi-ai mai spus, răspunse Seisetsu.
- Sunt o grămadă de bani, chiar dacă sunt un om bogat ...
- Vrei să-ti mulţumesc ?
- Aşa s-ar cuveni ...
- De ce ? spuse Seisetsu. Cel ce dăruieşte ar trebui să fie recunoscător !

Doi îngeraşi s-au gândit să se joace de-a oamenii.
- Uite cum facem, a spus cel care avea mai multă experienţă cu pământenii, ne aşezăm la distanţă unul de celalalt. Tu mă chemi la tine, dar eu nu vin. Şi din cauza asta ne certăm un picuţ, aşa, la fel ca oamenii, că se pare că le place mult asta, din moment ce o fac mai tot timpul. Vrei?
- Bine, a încuviinţat cel de al doilea.
- Îngeraşule..., zise rugător primul, hai la mine.
Celălalt îngeraş veni cât putu el de repede lângă prietenul său, cu faţa strălucind de zâmbet.
- Aaa, nu, nu aşa! Eu te chem, dar tu nu vii. Ai înţeles?
- Da, spuse iar cel de-al doilea îngeraş. Dar cum auzi "Îngeraşule, hai la mine", cum se duse ţintă lângă amicul său şi îl îmbrăţişă.
Acesta îl mai instrui încă o dată:
- Eu te strig, dar tu te ţii tare şi nu vii. Bine?
- Îngeraşule... Îngeraşule, vino, te rog, la mine ...
În sfârşit, hotărât să nu se mai lase convins, cel de-al doilea îngeraş spuse:
- Nu vin.
- Bine, atunci vin eu la tine, îl linişti primul îngeraş pe prietenul său, mergând într-un suflet lângă acesta şi îmbrăţişându-l cu multă afecţiune.

imi place cea cu ingerasul !!!!!!

noroc sau ghinion

Trăia odată într-un sat un bătrân foarte sărac. El avea însă un cal
foarte frumos. Atât de frumos încât lordul din castel vroia să i-l
cumpere. Dar bătrânul l-a refuzat spunându-i: “Pentru mine acest cal nu este un simplu animal. El imi este prieten. Cum aş putea să îmi vând prietenul?” Dar, într-una din zilele următoare, când bătrânul a mers la grajd, a văzut că i-a dispărut calul. Toţi
sătenii i-au spus “Ţi-am spus noi! Trebuia să îi vinzi calul lordului.
Dacă nu ai acceptat el ţi l-a furat! Ce mare ghinion.” “Ghinion sau noroc, zise bătrânul, cine ştie?” Toţi
au râs de el. După 15 zile însş calul s-a întors. Şi nu era singur,
avea în spate o mulţime de cai sălbatici. El a scăpat din grajd, a
curtat o tânără iapă şi, când s-a întors, restul cailor s-au luat după
el. “Ce mai noroc!” strigară sătenii. Bătrânul, împreună
cu fiul său, a început să îmblânzească acei cai noi veniţi. Dar, o
săptămână mai târziu, fiul bătrânului şi-a rupt piciorul în timp ce
încerca să dreseze unul dintre cai. “Ghinion!” îi ziseră prietenii bătrânului. “Ce ai să te faci acum, fără ajutorul fiului tău? Tu eşti deja în pragul sărăciei!” “Ghinion, noroc, cine poate şti?” le răspunse bătrânul. După
câteva zile de la tragicul accident, soldaţii lordului trecură prin sat
şi îi obligară pe toţi flăcăii să li se alăture. Doar fiul bătrânului a
scăpat datorită piciorului său rupt. “Ce noroc pe tine!”
strigară vecinii. “Toţi copiii noştri au fost dusâşi în război, doar tu
ai avut şansa să îl păstrezi lângă tine. Fiii noştri ar putea fi ucişi.” Bătrânul le răspunse: “Ghinion, noroc… cine poate şti?”Viitorul
vine către noi bucăţică după bucăţică, puţin câte puţin. Nu ştim
niciodată ce ne aşteaptă. Dar dacă păstrăm o atitudine pozitivă va fi
mereu loc pentru o nouă şansă şi vom putea fi mai fericiţi.

Cine e Iisus?

EL E IISUS
CINE ESTE EL?
IN CHIMIE A TRANSFORMAT APA IN VIN
IN BIOLOGIE S-A NASCUT FARA A FI CONCEPUT NORMAL (Nascut iar nu FACUT)
IN FIZICA A SFIDAT LEGEA GRAVITATIEI CAND S-A RIDICAT LA CER;
IN ECONOMIE A CONTRACARAT LEGEA CRESTERII COSTURILOR RELATIVE (DIMINISHING RETURN) CAND A HRANIT 5000 DE OAMENI CU 2 PESTI SI 5 PAINI
IN MEDICINA, A VINDECAT BOLNAVII SI ORBII FARA A LE ADMINISTRA NICI UN FEL DE MEDICAMENT,
IN ISTORIE, EL E INCEPUTUL SI SFARSITUL (ALFA SI OMEGA)
IN GUVERNARE, A SPUS CA POATE FI NUMIT CONSILIERUL MINUNAT, PRINTUL PACII;
IN RELIGIE, A SPUS NIMENI NU AJUNGE LA TATAL DECAT PRIN EL;
DECI, CINE E EL?
EL E IISUS!
ALATURA-TE MIE SI HAI SA-L LAUDAM;
MERITA.
RAMAI CU DUMNEZEU SI CAUTA MEREU FATA LUI.
AMIN
IN DUMNEZEU AM GASIT TOTUL!
Cel mai mare OM din istorie.
Iisus n-a avut servitori, si totusi I se spunea Stapan.
N-a avut diploma, si totusi I se spunea Invatator.
N-a avut medicamente, si totusi I se spunea Vindecator.
N-a avut armata, si totusi se temeau de EL
N-a castigat nici un razboi, si totusi a cucerit lumea.
N-a comis nici o crima, si totusi l-au rastignit.
A fost inmormantat, si totusi traieste si azi.
Ma simt onorat sa slujesc un conducator care ne iubeste.
Daca il ignori, adu-ti aminte ca Iisus a spus:
“Daca nu ma recunosti in fata oamenilor, nici eu nu te voi recunoaste in fata Tatalui”

Arborele care daruieste

Se spune că a existat odată un arbore bătrân şi maiestuos, cu ramurile
întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele şi culorile
veneau de pretutindeni şi dansau în jurul lui. Când făcea fructe,
păsări din ţări îndepărtate veneau să guste din ele. Ramurile sale
arătau ca nişte braţe vânjoase. Era minunat.

Un băieţel obişnuia să vină şi să se joace sub el în fiecare zi, iar
copacul s-a obişnuit cu el şi a început să-l iubească. Ceea ce este
mare şi bătrân se poate îndrăgosti de ceea ce este mic şi tânăr, cu
condiţia să nu fie ataşat de ideea că el este mare, iar celălalt mic.

Copacul nu avea această idee, aşa că s-a îndrăgostit de băieţelul care
venea în fiecare zi să se joace sub el. Ramurile sale erau foarte
înalte, dar el şi le apleca, pentru ca băiatul să le poată atinge
pentru a-i mângâia florile şi pentru a-i culege fructele. Atunci el se
simţea cuprins de un val incredibil de fericire.

Băiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca
fructele, sau purta o coroană împletită din florile sale. Se simţea
atunci de parcă ar fi fost regele junglei. Copacul îl aproba cu
ramurile sale; cânta în bătaia vântului.

Băiatul a crescut şi mai mult. A început să se caţere în copac,
legănându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori se odihnea pe ele,
copacul se simţea fericit.

Timpul a trecut, iar băiatul a început să fie apăsat de alte
îndatoriri. Avea ambiţiile lui. Trebuia să îşi treacă examenele, să îşi
facă prieteni… De aceea, a început să vină din ce în ce mai rar pe la
copac. Acesta îl aştepta însă cu o nerăbdare din ce în ce mai mare,
strigându-i din adâncurile sufletului său: „Vino, vino. Te aştept”.

Când băiatul nu venea, copacul se simţea trist. Băiatul a crescut şi
mai mult, iar zilele în care trecea pe la copac au devenit din ce în ce
mai rare. Băiatul a devenit ambiţios şi prins în afacerile sale
lumeşti. „Ce copac? De ce ar trebui să-l vizitez?”

Într-o zi, pe când trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Ascultă! Te aştept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”.
Băiatul i-a răspuns: „Ce poţi să-mi oferi, ca să trec să te văd? Eu îmi doresc bani”.
Uimit, copacul i-a spus băiatului: „Nu vei mai veni decât dacă îţi voi oferi ceva? Îţi ofer tot ceea ce am”.

„Din păcate, nu am bani. Aceasta este o invenţie a oamenilor. Noi,
copacii, nu avem bani. În schimb, suntem fericiţi. Crengile noastre se
umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastră îi răcoreşte pe cei
încălziţi. Când bate vântul, dansăm şi cântăm. Deşi nu avem bani,
păsărelele se cuibăresc pe ramurile noastre şi ciripesc vesele. Nu, noi
nu avem nevoie de bani”.

Băiatul i-a spus: Atunci, de ce să vin la tine? Nu am de gând să merg decât acolo unde pot obţine bani. Am nevoie de bani”.

Copacul s-a gândit mult, după care a spus: „Atunci, culege-mi fructele si vinde-le. În felul acesta, vei obţine bani”.

Băiatul s-a luminat imediat la fată. S-a urcat în copac şi a cules
toate fructele copacului, chiar şi pe cele necoapte. În graba sa, i-a
rupt crengile şi i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simţit din nou
fericit.

Băiatul nu şi-a dat nici măcar osteneala să-i mulţumească arborelui,
dar acestuia nu-i păsa. Adevărata sa mulţumire s-a produs atunci când
acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obţine
bani în schimbul lor.

Băiatul nu s-a mai întors multă vreme. Acum avea bani şi era foarte
ocupat să obţină cu ajutorul lor încă şi mai mulţi bani. A uitat cu
totul de copac, şi astfel au trecut anii.

Copacul era trist. Tânjea după întoarcerea băiatului, la fel ca o mamă
cu sânii plini de lapte, dar care şi-a pierdut copilul. Întreaga sa
fiinţă tânjeşte după copilul pierdut, pentru a-l strânge la piept şi a
se uşura. Cam la fel tânjea şi copacul nostru. Întreaga sa fiinţă era
în agonie.

După mulţi ani, băiatul, devenit între timp adult, s-a întors la copac.

Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino şi îmbrăţişează-mă”.
Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu prostiile. Făceam asemenea lucruri pe vremea când eram un copil fără minte”.
Copacul a insistat: „Vino, mângâie-mi crengile. Dansează cu mine”.

Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu flecăreala asta stupidă! Acum doresc să-mi construiesc o casă. Îmi poţi oferi o casă?”
Copacul a exclamat: „O casă? Bine, dar eu trăiesc fără să stau într-o casă”.
„Noi nu trăim în case, dar uite ce îţi propun: îmi poţi tăia crengile, pentru a-ţi construi o casă cu ajutorul lor”.

Fără să mai piardă timpul, bărbatul a luat un topor şi i-a tăiat
crengile copacului. Din acesta a rămas acum doar trunchiul, dar el era
foarte fericit.

Bărbatul a plecat, fără să-şi mai dea osteneala să arunce în urmă măcar
o privire. Şi-a construit casa visată, iar anii au trecut din nou.

Copacul, devenit acum un simplu trunchi fără crengi, a continuat să-l
aştepte. Ar fi vrut să îl strige, dar nu mai avea ramuri şi frunze care
să poată cânta în bătaia vântului. Vânturile continuau să bată, dar el
nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul său a
reuşit să rostească o ultimă chemare: „Vino, vino, iubitul meu”.

Timpul a trecut, iar bărbatul a îmbătrânit. Odată, se afla prin apropiere, aşa că a venit şi s-a aşezat sub copac.

Acesta l-a întrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit după foarte, foarte mult timp”.
Bătrânul i-a răspuns: „Ce poţi face pentru mine? Aş vrea să ajung
într-o ţară îndepărtată, să câştig şi mai mulţi bani. Pentru asta, am
nevoie de o barcă”.
Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul şi fă-ţi o barcă din el.
Aş fi extrem de fericit să devin barca ta şi să te ajut să mergi astfel
în ţara aceea îndepărtată, pentru a câştiga mai mulţi bani. Dar, te
rog, ai grijă de tine şi întoarce-te cât mai repede. Te voi aştepta”.

Omul a adus un ferăstrău, a tăiat trunchiul copacului, şi-a făcut o barcă din el şi a plecat.
Acum, din copac nu a mai rămas decât rădăcina, dar el a continuat să aştepte cu răbdare întoarcerea celui iubit.

Şoptea trecătorilor ce se opreau sa se odihnească: „Am un prieten care
a plecat departe si nu s-a mai întors. Mă tem să nu se fi înecat, sau
să nu se fi rătăcit. Poate că s-a pierdut în ţara aceea îndepărtată.
Poate că nici măcar nu mai este în viaţă. O, cât mi-aş dori să aflu
veşti de la el! Mă apropii de sfârşitul vieţii, aşa că tot ce mi-aş mai
dori ar fi să aflu veşti despre el. Atunci aş muri liniştit.” (după o
povestire de Shel Silverstein)

Pietre si nisip

Doi prieteni mergeau impreuna prin desert.
La un moment dat s-au certat, si unul dintre ei i-a spus vorbe grele celuilalt si l-a lovit.
Acesta din urma, indurerat, fara cuvinte, a scris pe nisip:
”Astazi, cel mai bun prieten m-a jignit si m-a lovit.”
Au continuat sa mearga si au ajuns la o oaza, in lacul careia au decis sa se racoreasca.
Cel care fusese palmuit a fost cat pe ce sa se inece, dar prietenul sau l-a scos la mal.
Dupa ce si-a revenit, cel salvat a scris pe o piatra:
”Astazi, prietenul meu cel mai bun a fost langa mine cand am avut nevoie de el.”
Celalalt l-a intrebat:
-Cand te-am lovit ai scris pe nisip, iar acum ai scris pe o piatra. De ce?
Acesta i-a raspuns:
-Cand
sunt ranit scriu pe nisip pentru ca vanturile sa stearga amintirea
suferintei. Dar cand cineva imi face un bine sap aceasta amintire in
piatra, pentru ca ea sa dainuie, nestearsa…

Lasa
vanturile sa imprastie chiar acum in departari suferintele tale
trecute, ca si cand ar fi fost scrise pe nisip… Si cum ar fi sa incepi
sa-ti sapi in piatra bucuriile ori de cate ori iti ating sufletul,
pentru ca sa te poti intoarce la ele atunci cand ai nevoie?

foarte interesant miky

LEGENDA CELOR 8 MINUTE



Legenda spune ca o femeie saraca cu un copil in brate, trecand pe langa o
pestera a auzit o voce misterioasa care i-a spus:

Intra si ia tot ceea ce
iti doresti, dar sa nu uiti ceea ce-i mai important. Aminteste-ti ca dupa ce vei
iesi poarta se va inchide pentru totdeauna. Asa ca profita de aceasta
oportunitate, dar nu uita ce-i mai important.


Femeia a intrat in pestera si a gasit multe bogatii.
Fascinata de aur si bijuterii, a asezat copilul pe o stanca si a inceput sa
stranga de zor tot ce putea duce.

Vocea misterioasa i-a vorbit din nou: “
Ai doar 8 minute!”

Cand au trecut cele 8 minute, femeia, incarcata cu aur
si pietre pretioase, a fugit afara din pestera si poarta s-a
inchis.

Atunci si-a amintit ca a uitat copilul inauntru, iar poarta s-a
inchis pentru totdeauna.

Bogatia a durat putin, iar disperarea pentru
totdeauna.

La fel se intampla de multe ori si cu noi. Avem aproximativ 80
de ani pentru a trai in aceasta lume si o voce ne aminteste mereu:” Nu uita ce e
cel mai important!”

Si cele mai importante sunt valorile spirituale,
familia si copii, viata, educatia, bunul simt, reputatia, dragostea, adevarul si
demnitatea de om.

In schimb castigurile, bogatia, placerile materiale ne
fascineaza intr-atat incat uitam de ceea ce e mai important.

Asa ne
risipim timpul si dam la o parte esentialul: “ Bogatia sufletului.”
Sa nu
uitam niciodata ca viata in aceasta lume trece repede si ca moartea vine cand ne
asteptam mai putin. Iar cand poarta vietii se inchide pentru noi, nu ne mai
folosesc la nimic regretele.

Traim intr-o lume de probleme, nelinistiti,
si toate numai pentru ca am uitat ce e cel mai important: “Bogatia sufletului!”

AJUTA SPERANTA SA TRAIASCA

2 fete tinere imparteau aceeasi locuinta. Una din ele s-a imbolnavit grav, a
facut pneumonie intr-o perioada in care nu erau descoperite medicamentele si
nici un alt remediu salvator.

Doctorul nu i-a dat mari sanse de izbanda,
insa colega ei nu a vrut nicicum sa renunte la speranta ca isi va reveni!

Fata bonava era asezata langa o fereastra si vedea un zid
cu iedera pe el. Zi de zi privea acel zid, iar pe zi ce trece se intrista tot
mai tare. Cand toamna veni isi dadu seama ca starea ei nu s-a imbunatatit ci s-a
agravat. I-a spus prietenei sale ca atunci cand ultima frunza va cadea, ea va
muri. Nu mai facea altceva decat sa numere cate frunze au mai ramas... si
suspina incet... incet.

Prietena sa incerca din rasputeri sa o
incurajeze, dar nimic nu mai putea face loc sperantei.

Undeva la parter
statea un pictor batran si sarac. Fata sanatoasa, fiind si ea pictorita, il
chema uneori pe batran sa-i serveasca drept model. Astfel, batranul a aflat de
povestea fetei muribunde si de prezicerea ei sumbra.

Zilele treceau... si
uite asa a venit si vremea in care o singura frunza se mai zbatea de una singura
in bataia biciuitoare a vantului rece de toamna. Fetele se uitau cu frica
dimineata la zid! Mare le-a fost uimirea cand au vazut ca dupa o noapte
zbuciumata, plina de ploaie si vant, frunza era tot acolo! Speranta
renascu!

...batranul fu gasit mort....era ud si plin de vopsea!
Fata
sanatoase merse langa zid si vazu ca oricat de puternic era vantul frunza nu se
misca!

Citind aceasta povestire trimisa , am realizat ca fiecare
dintre noi trebuie sa facem tot ce ne sta in putinta pentru a ajuta speranta sa
traiasca, in viata noastra, in viata celor din jurul nostru!

Povestea vasului crapat


O femeie bãtrâna din China avea doua vase mari, pe care le atârna de
cele douã capete ale unui bãt, si le cãra pe dupã gât. Un vas era
crãpat, pe când celalalt era perfect si tot timpul aducea întreaga
cantitate de apa.

La sfârsitul lungului
drum ce ducea de la izvor pana acasã, vasul crãpat ajungea doar pe
jumãtate. Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar
un vas si jumãtate de apã. Bineînteles, vasul bun era mândru de
realizãrile sale. Dar bietului vas crãpat îi era atât de rusine cu
imperfectiunea sa, si se simtea atât de rãu ca nu putea face decât
jumãtate din munca pentru care fusese menit!

Dupã 2 ani de asa
zisã nereusitã, cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii lângã izvor:
"Mã simt atât de rusinat, pentru ca aceastã crãpãturã face ca apa sa se
scurgã pe tot drumul pânã acasã!"
Bãtrâna a zâmbit, "Ai observat
ca pe partea ta a drumului sunt flori, insã pe cealaltã nu?" Asta
pentru ca am stiut defectul tãu si am plantat seminte de flori pe
partea ta a potecii, si, in fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le
uzi. De doi ani culeg aceste flori si decorez masa cu ele. Dacã nu ai
fi fost asa, n-ar mai exista aceste frumuseti care improspãteazã casa."


Morala

Fiecare dintre noi avem defectul
nostru unic. Însa crãpãturile si defectele ne fac viata împreunã atât
de interesantã si ne rãsplãtesc atât de mult!

Trebuie sa luam
fiecare persoanã asa cum este si sã cãutãm ce este bun in ea. Deci nu
uitati sa mirositi florile de pe partea voastrã a drumului!

POVESTEA MAGARULUI


Intr-o buna zi, magarul unui taran cazu intr-o fantana. Nefericitul
animal se puse pe zbierat, ore intregi, in timp ce taranul cauta sa
vada ce e de facut. Pana la urma, taranul hotari ca magarul era oricum batran, iar ca fantana, fiind secata, tot trebuia sa fie acoperita odata si-odata. Astfel a ajuns la concluzia ca nu mai merita osteneala de a-l scoate pe magar din adancul fantanei.

Asa ca taranul isi chema vecinii, ca sa-i dea o mana de ajutor. Fiecare dintre ei apuca cate o lopata si incepu sa arunce de zor pamant inauntrul fantanei. Magarul pricepu de indata ce i se pregatea si se puse si mai tare pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, dupa citeva lopeti bune de pamant, magarul se potoli si tacu. Taranul privi in adincul fantanei si ramase uluit de ce vazu.

Cu fiecare lopata de pamant, magarul cel batran facea ceva neasteptat: se scutura de pamant si pasea deasupra lui. In curand, toata lumea fu martora cu surprindere cum magarul, ajuns pana la gura fantanei, sari peste zduri si iesi frematind...
Viata va arunca poate si peste tine cu pamint si cu tot felul de greutati...

Insa, secretul pentru a iesi din fantana este sa te scuturi de acest pamantsi sa-l folosesti pentru a urca un pas mai sus. Fiecare din greutatile noastre este o ocazie pentru un pas inainte. Putem iesi din adancurile cele mai profunde daca nu ne dam batuti. Foloseste pamantul pe care ti-l arunca peste tine ca sa mergi inainte.

Aminteste-ti de cele 5 reguli pentru a fi fericit:
1) Curata-ti inima de ura, frica, egoism;
2) Scuteste-ti mintea de preocupari inutile;
3) Simplifica-ti viata si fa-o mai frumoasa;
4) Daruieste mai mult si asteapta mai putin;
5) Iubeste mai mult si ... scutura-te de pamant, pentru ca in viata asta, tu trebuie sa fii solutia, nu problema.

foarte frumos miki....

ALEGORIA BROSCUTELOR

A fost odata un grup de broscute care vroiau sa se ia la intrecere.
Telul lor era sa
ajunga in varful unui turn foarte inalt.
Se adunsaera deja multi spectatori, pentru a urmari cursa si a le
incuraja pe broscute. Cursa urma sa inceapa. Totusi, dintre spectatori nu
credea nici unul ca vreuna dintre broscute va reusi sa ajunga in varful
turnului. Tot ce se auzea erau exclamatii de genul: „Oh, ce obositor!!! Nu vor reusi niciodata sa ajunga sus!” sau: „Nici nu au cum sa reuseasca, turnul este
mult prea inalt!”
Broscutele incepura sa abandoneze cu exceptia uneia singure, care se
catara vioaie mai departe.
Spectatorii continuau sa strige: „E mult prea obositor! Nu va putea nimeni sa ajunga sus!”
Tot mai multe broscute se resemnau si abandonau, doar una singura se
catara consecvent mai departe. Nu voia cu nici un chip sa abandoneze!
In final renuntasera toate, cu exceptia acelei broscute, care cu o
imensa ambitie si rezistenta reusi sa ajunga singura in varful turnului!
Dupa aceea, toate celelalte broscute si toti spectatorii au vrut sa
afle cum a reusit broscuta sa ajunga totusi in varf, dupa ce toate celelalte se
vazusera nevoite sa abandoneze cursa!
Unul din spectatori se duse la broscuta s-o intrebe cum de a reusit sa
faca un efort atat de mare si sa ajunga in varful turnului.
Asa a aflat ca..........
BROSCUTA INVINGATOARE ERA SURDA!!!
Morala?
Nu asculta niciodata pe oamenii care au prostul obicei de a fi
intotdeauna negativi si pesimisti fiindca ei iti rapesc cele mai frumoase
dorinte si sperante pe care le porti in suflet!
Gandeste-te mereu la puterea cuvintelor, caci tot ceea ce auzi sau
citesti te influenteaza in ceea ce faci!
Deci:
FII MEREU OPTIMIST !
Si mai ales fii pur si simplu SURD
cand cineva iti spune ca nu-ti poti realiza visurile!
Gandeste-te:
POTI REUSI IN VIATA DACA VREI
CU ADEVARAT !

foarte frumos miky