Copiii, o POVARA sau CEL MAI PRETUIT DAR(concurs)!

Bun gasit tuturor mamicilor, viitoarelor mamici si nu numai

Am ajuns pe acest site la recomandarea unei mamici extraordinare, care isi iubeste copilul cel mai mult pe lume, ar renunta la orice pentru el.... Drept urmare am luat hotararea de a sponsoriza acest site pentru a afla parerile voastre in legatura cu copii si cum sunt priviti ei in ziua de azi.
Doresc sa aflu povestea primului (sau primilor) copil (copii)! Si ce reprezinta copilul sau copii pentru dvs. Totodata impreuna cu povestioara va rog atasati poze (maxim 3) cu dvs. si copilul (sau copii) dvs.

Dintre toate povestile voastre am sa aleg 1 dintre ele, care m-a impresionat cel mai mult si voi oferi mamei castigatoare o trusa de farduri cu 77 culori.
Iar dintre pozele postate de dvs. am sa aleg 3 dintre ele, care imi plac cel mai mult si voi oferi mamicilor castigatoare cate un set (ruj si gloss) rezistent la sarut, astfel incat sa ii puteti saruta pe copii vostri cat mai mult fara sa va fie teama ca vi s-a luat rujul :)

Povestile si pozele voastre le pute-ti posta pe forum pana pe data de 1 Mai 2009, iar pe data de 4 Mai vor fi anuntate povestea si pozele care m-au impresionat si mi-au placut cel mai mult.

Astept povestioarele voastre sincere!
Sfat: Iubiti-va mult copii, indiferent cum sunt ei.

MULTUMIM MULT DE ACEASTA SPONSORIZARE MINUNATA , SI DE TEMA LA CONCURS CARE ESTE SUPERBA , O SA VA SCRIU SI EU POVESTIOARA MEA ...

BINENTELES ASTEPTAM MAMICILE SA VINA SA SCRIE CAT MAI MULT AICI , CRED CA ESTE UN SUBIECT F BUN DE DISCUTIE .. SI DE A AFLA POVESTI UIMITOARE DESPRE COPILASII NOSTRII DRAGI !

multumim mult sponsorei noastre si ii uram bun venit in familia happy!


este o tema aleasa cu multa intelepciune si asteptam cat mai multe mamici la acest concurs sa ne spuna care este povestea lor legata de primul copilas nascut!

Bun venit noului sponsor,intr-adevar este o tema foarte interesanta.Si premiile sunt tare frumoase.
Apropo eu pot sa particip???? sa va arat si eu pe bebe al meu???

la concurs este binevenit orice membru al forumului sa participe asa ca va asteptam cu drag pe toate!

da asa este , va asteptam povestioarele ..si pozele !

poi atunci astept sa sparga alta mamica gheata, k nu vreau sa fiu eu prima......si apoi o sa caut ceva poze

haideti fetele sau nu aveti curaj..?

cred ca nu au curaj ...o sami pun mancarea pe foc ..si vin sa va spun povestioara primului nostru copilas ...

haideti ca dau eu startul daca nimeni nu indrazneste!
Dintre toate vietuitoarele omul se naste cel mai plapand si cel mai neputincios in a-si satisface nevoile vitale ale existentei,total dezarmat,singurul lui mijloc de conservare sunt lacrimile.de aceea,el are nevoie neaparata de ajutorul neancetat al parintilor sai care in aceasta lucrare nu pot fi intrecuti de nimeni.
fetita noastra Andreea s-a nascut in urma cu un an si 9 luni si a fost un copil foarte dorit atat de noi ca parinti cat si de bunici si de celelalte rude.Am aflat de sarcina la 2 saptamani iar lunar pana la nastere sotul m-a insotit la medic,am simtit impreuna bucuria de a vedea copilul pentru prima data la ecograf si imi aduc aminte ca am fost foarte emotionati si amandoi cu ochii in lacrimi la vederea micutei fiinte care se afla in burtica mea.
Am avut probleme putine cu sarcinamai ales in primul trimestru avand sarcina joasa dar la final s-a ridicat si am putut naste normal.
Am aflat abia la 7 luni jumatate ca vom avea fetita iar cand am iesit de la medic sotul meu m-a intrebat daca vreau sa mergem sa ii luam deja cercelusii pe care i-am si pus in maternitate cand am nascut-o.sotul meu permanent vorbea cu copilul din burtica spunandu-i cat de mult il iubeste si ca abia asteapta sa se cunoasca.
in 12 iunie dimineata am fost la control si medicul mi-a zis ca sigur pana maine voi naste asa ca sa ma pregatesc...seara am ajuns la maternitate pe la 7 jumatate iar dimineata la 4.40 se nastea andreea,fetita care acum ne umple viata de bucurie.am avut parte de o nastere grea insa in momentul cand mi-au adus-o asistentele sa o vad parca am uitat toata suferinta prin care am trecurt in timpul nasterii iar acum cand vine si ma strange de gat cu manutele ei mici de copil si cu sinceritatea din ochisori stiu ca am fi in stare pentru ea sa mutam si muntii din loc.
pentru noi andreea este un imbold sper munca si economie spre cat mai multe virtuti iar din dorinta si grija de a o face cat mai buna si fericita, de a-i oferi un exemplu personal cat mai bun ne dam toata silinta si tot ce avem mai bun.andreea exercita asupra noastra o puternica influenta binefacatoare fiind la randul ei intr-un fel oarecare un educator pentru noi parintii.
impreuna facem o multime de lucruri,invatam impreuna tot ce este nou,este o fetita vesela,energica,curioasa care nu inceteaza sa ne surprinda mereu.ii place sa exploreze,sa se joace,sa incerce tot ce e nou.andreea e lumina vietii noastresi motivul pentru care traim.
eu tind sa cred ca copii nostri au o misiune importanta aceea de a ne ajuta sa ramanem tineri,eu consider copii vestitorii si purtatorii primaverii,ei raspandind pretutindeni un aer proaspat de noutate si fragezime.
eu cred ca datorita andreei si dragostei ei de copil pentru noi,suntem mai puternici,mai buni iar intre noi si ea exista mereu un permanent schimb de valori,o daruire reciproca.fiecare copil ne invata un alfabet al emotiilor,al primelor sentimente materne,al uriasei fantezii,al puritatii si al candoarei puterea de a descoperi lumea cu priviri proaspete.copii de cele mai multe ori sparg cochilia egoismului in care ne zavoram,ne deschid inima si mintea spre altii si spre lume,ne orienteaza mai mult spre viitor.
cand o vad pe andreea mi se pare ca prind aripi,ma umplu de nadejde si de iubire,de cele mai puternice si autentice temeiuri ale vietii.
Dragostea de mamă înseamnă devoţiune de o viaţă – şi uneori sacrificiu de o viaţă – cu un singur gând, o unică speranţă şi un singur sentiment, acela că pruncii ei vor creşte sănătoşi şi puternici, neatinşi de vicii, capabili să-şi câştige existenţa.

Prin gingasia ei andreea stie sa se faca iubita de toata lumea.eu o consider unicul dar de pret in viata pana acum,un dar cu care dumnezeu m-a binecuvantat si la care sper ca sa contribui prin formarea ei si sa ii pot oferi copilaria fericita pe care o merita fiecare copil .

Deja trecuse ceva vreme de la casatorie toti cunoscutii nostri aveau copii dar eu nici nu ma gandeam sa ma pun pe treaba sincer parca simteam ca nu sunt inca pregatita dar daca am sta sa ne gandim mai bine niciodata nu vom fi pe deplin pregatiti pentru acest rol de a deveni parinte iar dupa 7 ani de la casatorie a venit si clipa cea mare cand am hotarat sa devenim parinti un lucru extraordinar care nu se poate explica in cuvinte cand ai greutati sau suparari acea minune reuseste sa te faca sa uiti tot ce e greu iti aduce zambetul pe buze bucuria de a trai clipe cat mai frumoase amintiri ce nu le poti da uitarii o bucurie mai mare nu cred ca exista decat zambetul unui copil si nabadaile acestuia pentru noi nu e o povara ci e o binecuvantare ceea ce dorim tuturor.

wowwwwwwwww , superba povestea andreei miky , sa fie sanatoasa si sa va bucure in fiecare zi ! este un copil deosebit !

elena ai o fetita frumoasa ... si reusita ..chiar daca ai nascuto la mult timp dupa casatoria voastra ... pupici multi si fericire va doresc!

mersi simo..sa fie sanatoasa si sa creasca mare iasmina, elena!
haideti fetele,gheata e sparta,va asteptam si pe voi!

miky m-am emotionat foarte tare cand am citit povestioara ta.Sa-ti traiasca fata sa fie sanatoasa.
Elena o o fetita minunata si la fel iti doresc sa-ti traisca si sa fie sanatoasa

deja noi discutam de al doilea bebe...

sa va spun si eu povestioara mea ..
deci sa o iau de la inceput sa intelegeti cam despre ce e vb ...
Eu am locuit in timisoara un oras f frumos ..dar in vacante si wechenduri veneam la tara ..la bunici ... in primul an de liceu lam cunoscut pe actualul meu sot ...si am pastrat o legatura frumoasa si iubareata ... ca spre uimirea mea sa aflu ca era si el din aceeasi comuna cu bunicii mei ... si veneam la tara ..si plecam amandoi la scoala ..el era la facultate ...aceasta relatie a noastra a durat 4 ani de zile ..pana am terminat eu liceul .. ne iubeam enorm ... incat am hotarat sa ma mut la bunici sa fim aproape unul de altul .. ne-am angajat amandou la aceeasi fabrica .. si deja ne facusem, planuri de a ne casatori ...binenteles ca ne doream amandoi enorm un copil ...si am hotarat sa ne casatorim ... am anuntat familia si cunoscutii ... erau foarte surprinsi de veste ..eu eram foarte tanara ..aveam 18 ani .. pana pregateam noi pregatirile pt nunta .. ramasesem deja insarcinata ... la nunta eram in luna a 3 de sarcina , va dati seama tineri ... amandoi .. ni sau implinit visele noastre toate o data laolalta ... am facut o nunta asa cum neam dorit .. si cum am visat noi in parcursul acelor ani petrecuti impreuna ..desi locuiam separat .....
dupa nunta ..mam mutat la el acasa ... unde stam si in zi de azi cu tatal sotului ...mergeam lunar la ecograf ...si fiind la distanta tineam legatura cu doctorita si telefonic ... nu am avut probleme pe parcursul sarcinii deloc ... mergeam in concedii peste tot munte .. iesiri in wechenduri ..la aer ..faceam plimbari ..in 3 ..fiindca eram gravida ...la sfarsitul sarcini am hotarat sa stam pe acasa .. si la ultimul consult ..am hotarat sa astept marele eveniment la oras la parinti acasa ... sotul muncea in continuare ... aveam aproape 19 ani atunci ... si miera frica ca la prioma sarcina sa nu fie vreo problema si sa fiu aproape de spital ...marele eveniment se apropia ..dupa spusele doctoritei pe la inceputul lunii noiembrie .. si am stat la oras pana cand la intamplat ... pe data de 14 dimineata pe la ora 4 am inceput sa am ceva dureri ...miam sunat sotul si la 8 a ajuns la mine si am mers impreuna la spital cu tot cu bagajul facut ...si binenteles ma si internat ...(sotul meu la fiecare control venea cu mine ...si era uimit de fiecare data cand vedea ecranul eco ) ...la ora 16:30 am dat nastere ..prin cale normala ..la o fetita de 3.500 si 51 cm ! sotul ma tot suna ..sa vada ce se intampla .. de la ora 10 dimineata nu ne vazusem ...
dupa nastere ... ia dat voie sa intre .. seara pe la ora 20 .. si chear era o asistenta draguta acolo si ne-a adus fiica sa o vedem ! iau dat lacrimile de fericire ... asta pt ca ne doream amandoi o fetita (el neavand fete in toata familia lui) ...... am privito indelung ..nu ne puteam lua ochii de la ea .. un ingeras mic a aparut in viata noastra ...TIMEEA-JANETA am hotarat dinainte sa o numim ..asta fiindca stiam ca va fi 100% fetita din a 7 luna de sarcina !



ea e ingerasul nostru la 5 zile de la nastere ...
au trecut anii , nea bucurat zilnic cu zambetul ,primele gangureli si cuvinte...si primii ei pasi facuti ...prima data cand a strigat mama si tata ...
acum e o fetita mare si frumoasa ..prima noastra printesa ...
si iam daruit si o surioara (maya )dupa aproximativ 3 ani si jumatate ... le iubim enorm .. ele sunt viata noastra ... pt ele ne straduim sa le putem oferii ce noi nu am avut cand am fost copii



speram ca va placut povestioara noastra ...ar fii enorm de multe de spus ..si asa am scris prea mult cred .... dar daca am avut acest prilej de a va povesti am facut-o cu drag ... cred eu ca desi suntem tineri .. am reusit sa dam viata la 2 fete ..reusite spun eu ... care ne incanta zilnic cu un zambet si un pupici ...
aici suntem noi in zi de azi ...toti 4 ..



sper ca nu vam plictisit prea tare .... multi pupici ...si sper ca am fost la subiect cu tema propusa , noi neam dorit enorm acesti copii !

stai linistita elena..eu am ramas insarcinata dupa 9 ani..niciodata nu e tarziu sa dai nastere unui copil..si totusi cred ca ei vin atunci cand esti pregatit sa fii parinte..pentru noi cristian nu este e povara este un adevarat dar dat de la dumnezeu..este lumina ochilor nostri..pot spune ca de cand il avem pe el ne-am schimbat foarte mult.
frumoasa tare povestea ta simo..ce pot spune sa-ti traiasca printesele si sa te bucuri toata vita de ele..

super povesti o sa venim si noi

va asteptam cu drag !!!

Super tema de concurs!

Bubu, ingerasul meu drag!

Cu doua luni inainte ca minunea mea sa isi faca simtita prezenta, am pierdut o sarcina in luna mare, am fost terminata... dar...
La sfarsitul lui septembrie 2005 am simtit ca minunea s-a produs din nou... mi-l doream atat de mult incat zilnic ii spuneam sotului si mamei ca vreau un copil. Mi-am facut testul si.... soarele a rasarit din nou pe strada mea... inima mi s-a umplut de bucurie si viata de lumina. De data asta am fost atenta la ce consum, la ce medicamente iau la nevoie, am lasat tigarile si cafeaua, pentru ca doar el conta, acel pui de om care inca nu se formase.
In 6 ianuarie 2006, am simtit pentru prima data fluturi in stomac, la propriu, piticul meu ma anunta ca e acolo...
Cand a inceput sa creasca si sa miste bine, imi placea sa vorbesc cu el, si parca intelegea, dadea din picioruse de parca se bucura...

In acea perioada am suplinit cateva luni o profesoara de biologie, insarcinata si ea cu gemene. de fiecare data cand stateam la catedra, il simteam si chiar il vedeam cum se misca. Doamne ce sentiment frumos, nu il pot explica in cuvinte... duiosie, iubire,... era ceva ce nu mai simtisem niciodata si numai o mama poate sa simta asta.
Il asteptam in jurul datei de 1 iulie, dar nu vroia sa vina.
In 10 iulie(ziua tatalui meu), nu dadea nici un semn, cand spre seara...
S-a nascut in acea noapte cu 15 minute inainte de 12, tata a zis ca e cel mai frumos cadou primit vreodata.
Doamne! Era asa de mic (desi mare pentru mine, 1.58m si 56 kg in luna a 9-a), 3300g si 51 cm, alb-roz, cu pielea moale si intinsa (nu a fost deloc zbarcit ca majoritatea nou-nascutilor), cu degetele lungi si finute ca de domnisoara, cu nasucul carn si gene lungi... O minunatie!
La nici 2 luni a fost botezat, il cheama Florin Valentin, si este un copil cuminte si foarte destept.
Primele cuvinte clare au fost la 6 luni (baba), iar primii pasi singur la 1 an si o saptamana.
Ce inseamna el pentru mine? TOTUL! Nu as putea concepe viata fara el, iar daca as putea da timpul inapoi tot el as vrea sa fie copilul meu. Raza mea de soare, gura mea de oxigen, insasi viata mea... asta e pentru mine Bubutzu meu scump.
Este un copil frumos, cuminte si ceea ce ma bucura este foarte destept. Zilele trecute m-a lasat masca cand a spus fara greseala paralelipiped (are 2 ani si 8 luni). Stie poezii si rugaciuni, stie data sa de nastere, stie.... multe!
Merge la gradinita de la 1 an jumatate si saptaman trecuta, cand l-am luat de la gradi mi-a cantat:
”Langa tine mama mea, stau mereu alaturea
Langa tine fericirea mi-o gasesc”
M-a lasat fara cuvinte!
Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi l-a dat sanatos, si asta conteaza cel mai mult...

Si spun cu mana pe inima, un copil e cel mai nepretuit dar!

Aici, bubu la 2 ani si 2 luni


Aici, noi doi, avea 1an si cateva zile


Cu tatl sau da 1 Decembrie 2008

foarte frumoasa ... super , sa va traiasca !!!

Acum am culcat baiatul si am venit sa va spun si eu poveste noastra.
Ma cunosc cu sotul din clasa a 10 -a.Eram doar o pustoaica de liceu care nu stia prea bine ce e iubirea si mai ales responsabilitatea.Au trecut anii si am ajus la facultate, m-am mai maturizat si relatia devenise mai solida sa zic asa.Ne iubeam, ne placea sa petrecem cat mai mult timp impreuna dar eu nu ma gandeam la maritis cu atat mai putin sa am un copil.El tot imi spunea k ar vrea sa ne logodim dar eu ii spuneam lasa k nu e momentul....a mai trecut o perioada si s-a intamplat sa raman gravida.M-am panicat, imi era teama....nu stiam cum or sa reactineze parintii mei mai ales k tati era mai sever....Aveam o luna de sarcina si nu stiam cum sa fac sa le spun....le-am spus celor mai bune prietene, apoi i-am spus unchiului meu cu care ma intelegeam foarte bine.Nu stiam ce sa fac cum sa fac...aveam nevoie de un sfat ceva...Intr-o seara mi-am luat inima in dinti si le-am spus parintilor...doamne ce scandal a fost...cum s-a intamplat? dar de ce?eu nu accept asa ceva.....au fost cuvintele lu` tati....nici macar nu eshti maritata cu el....ce o sa faci cu scoala?
A vrut sa ma duca la doctor sa-mi faca chiuretaj, m-am certat cu el....mami saraca nu mai stia ce sa mai zica....i-am spus k e viata mea, e o mica fiinta si nu am de gand sa fac o prostie sa-mi omor copilasul k mai tarziu doamne fereste sa nu mai pot sa fac si sa regret o viata intreaga.
Si uite asa la 2 luni de knd le-am spus parintilor am facut cununia civila, m-am mutat cu sotul ....si lucrurile au inceput sa se mai aranjeze si cu ai mei parinti.
Eu inca ma gandeam asa cu teama la momentul nasterii, imi placeau foarte mult copii dar nu stiam daca sunt in stare sa cresc unul...Mi-am luat carti, am inceput sa citesc sa ma documentez...mi-am gasit un doctor bun cu care sa si nasc...am fost pe fiecare luna la control cu sotul sa ne vedem ingerasul...si plangeam de cate ori ni-l arata....Am incercat sa mananc cat mai sanatos, ii cantam si mangaiam burtica in fiecare seara...si ii spuneam k e micul meu printisor cu toate k nu aflasem daca e baiat sau fata....dar asa il simteam eu baietel.
Pe la 7 luni....am inceput sa am asa mici intepaturi in burtica....ma lasau ...ma luau iar...si am fost la doctora.....knd m-a vazut mi-a spus aaaaaaolo poi tu ai dilatatie 4 nasti azi.....poi cum doamna doctor k sunt in 7 luni......vroiaau sa ma interneze sa-mi faca injectii si tratament sa o mai duc asa pana mai creste k era foarte mic.....nu am acceptat internarea...si am stat aks la soacra numai in pat mi-a facut la injectii de nici nu le mai suportam.....dupa tratament stat o groaza in pat k mi se luase m-am dus la control.....M-a vazut doctora si mi-a spus maine dim la prima ora te prezinti aici te programam pt cezariana....imi era o frica.
Tin sa va spun k era 24 iulie 2007...in ziua cea mai calduroasa din anu ala.Am plecat ....tot drumu soacra nu si-a luat ochii de la mine, knd sa ajungem aks i-a spus taximetristului sa intoarca k mergem din nou la spital.
Pe mine ma luasera niste calduri si niste fiori de nu mai stiam...imi vedea sa rad sa plang...nici nu mai stiam.....
N-am avut timp sa reactionez deloc, s-a intamplat asa repede....stiu k ma intreba anestezistul despre mine...ma mangaia si apoi n-am mai stiut nimik ....Knd m-am trezit asa toti ma pupau...familia toata in capu meu...si ma gandeam eu asa ...oare ce o mai fii si cu astia aici? M-au dus la reanimare si daca nu am stresat o asistenta....o intrebam ce am e baiat? ma lua somnu knd ma trezeam iar o intrebam k aveam impresia k nu mi-a spus ....mi-am revenit mai greu k eram slabita si dupa atatea injectii, cu greu m-am dat jos din pat si am inceput sa merg tinandu-am de toti peretii sa ma duc sa-l vad pe bebe....am urcat un etaj pe scari k femeia de la lift nu a vrut sa ma duca k era chipurile in pauza......
Si knd ne-am intalnit....doamne era asa frumos si miccc miccc...a avut 2700g....era asa firav...imi venea sa-l strang tare la piept.....as fii stat cu el acolo toata ziua
Nu pot sa spun k a fost dorit, pt k nu a fost nimik planificat dar e cel mai iubit copilas.Il iubeste tati de nu mai poate ...iar mami e k o a doua mamica pt el.Ma bucur foarte mult k nu am fost o lasa.
Si ma descurc destul de bine in postura de mamica iar sotul ma ajuta enorm de mult.Il spalam impreuna, il imbracam impreuna.....toate le facem amandoi.Am un copil minunat, un mic printisor care a crescut si are acum 1 an si 7 luni .
Hai k am scris nu gluma...... sper k nu am plictisit pe nimeni.Va pup...si cam asta e povestea noastra
Caut acum poze si atasez

BEBE IANNIS
Eram un pic disperata nu reuseam sa raman gravid . In luna octombrie mi-a fost rau am dat vina pe oboseala . Daca tot mi-a fost rau am facut un test . Candtestul mi-a aratat pozitiv am inceput sa plang si sa tremur toata dar am hotarat sa nu spun nimanui pana nu mi se confirma sarcina asa ca am mers la spital acolo mi s-a spus ca sunt insarcinata . Va da-ti seama ca am sunat pe toata lumea. Dar bucuria sa naruit in luna decembrie cand mi-a pornit hemoragie .Au fost zile de cosmar dar cu ajutorul lui Dumnezeu am trecut cu bine am nascut un baietel de 3,450 prin cezariana sanatos dar la 2 luni s-a imbolnavit dar cu ajutorul lui dumnezeu sper sa se faca bine si sa devina un copil normal . este sufletul meu este minunea mea nici nu am cuvinte sa ma exprim cea ce inseamna el pentru mine .

POVESTEA NOASTRA!
Povestea noastra?! Probabil seamana cu a ta, cu a voastra.Si totusi, pentru noi e importanta pentru ca e…e POVESTEA NOASTRA! Au trecut anotimpuri in care am gandit, am trait am visat pentru doi. Apoi a venit momentul in care lumea noastra s-a schimbat. In acel anotimp “al cireselor dupa ureche”, am aflat ca vom fi parinti. Sau, altfel spus, ca din acel moment va trebui sa gandim, sa traim, sa facem vise pentru trei in loc de doi. Ne-a fost TEAMA? Probabil! Am avut EMOTII? Poate! Eram nerabdatori? CU SIGURANTA!

MARTISORUL NOSTRU
Am nascut in luna martisorului, a primilor ghiocei, in luna in care se simte deja mirosul primaverii. Si totusi, in ziua in care am nascut a nins ca in povesti. De fapt tot ce s-a intamplat in aceea zi a fost ireal pentru mine. De la o nastere “normala” am ajuns, din cauza unor complicatii, la o nastere prin cezariana (cea mai mare temere a mea!). Am nascut sub anestesie totala (deci am ratat momentul in care micul meu ingeras a pasit in aceasta lume mare). Mai bine de 24 de ore am stat la terapie intensive fara posibilitatea de a-mi vedea minunea. Cosmarul a luat sfarsit cand mi-am vazut copilul si m-am asigurat ca e bine, ca in ciuda tuturor problemelor, pasise in viata cu dreptul (scor APGAR 9/10). Intoarcerea acasa a fost o binecuvantare! Au urmat nopti nedormite, colici, plansete, toate presarate cu multa dragoste si Twinkle, Twinkle, little star!

PLANURI DE VIITOR!
Acum suntem iar in anotimpul martisorului…In curand vom implini un an…Avem deja 6 dintisori si inca 2 abia asteapta sa scoata capul din gingiuta. Stim spune multe cuvinte si, desi, nu am facut inca primii pasi fara sprijin suntem aproape de acel moment. Fiecare realizare cat de mica e pentru noi un adevarat eveniment. Cand zambeste, cand scoate sunete noi, cand imparte cu noi un biscuite, totul e special pentru noi. In aceste momente ne simtim de parca am cuceri Everestul. Si, poate, in felul nostru chiar il cucerim. Cate putin in fiecare zi!

Pentru viitor nu avem planuri minutioase, ambitii. Vream doar sa ne crestem baietelul invatandu-l sa se bucure de tot ce il inconjoara. Sa il invatam sa se bucure de picaturile de ploaie care bat in geam, de un curcubeu, de un apus de soare…Intr-un cuvant sa se bucure de viata!

adyna_2k6 a scris:stai linistita elena..eu am ramas insarcinata dupa 9 ani..niciodata nu e tarziu sa dai nastere unui copil..si totusi cred ca ei vin atunci cand esti pregatit sa fii parinte..pentru noi cristian nu este e povara este un adevarat dar dat de la dumnezeu..este lumina ochilor nostri..pot spune ca de cand il avem pe el ne-am schimbat foarte mult.
frumoasa tare povestea ta simo..ce pot spune sa-ti traiasca printesele si sa te bucuri toata vita de ele..

iti multumesc mult ! pupici!