Copiii, o POVARA sau CEL MAI PRETUIT DAR(concurs)!

buna


am si eu o poveste

am un baietel de 11 ani cu probleme mari de sanatate (tetrapareza spastica , sindrom west)
niciodata nu ne-am gandit sa l dam la casa de copii sau oriunde altundeva asa cum ne-a sugerat medicul de familie e copilul nostru si nu concepem viata fara el
am nascut prin cezariana si el a avut 9oo g si fara nota , totul a mers bine pana la prima doza de antipolio si dtp , doctorul ne dadea tratament de colici iar el avea defapt reactie la vaccin
la doza a 3-a a facut convulsii si de atunci ne-am mutat in Bucuresti
de 11 ani mergem la recuperare cu ajutar din partea surorilor mele si din partea sefilor sotului
am facut imprumut la banca pentru a lua masina ( la secon hend) e destul de mare si nu mai fac fata sa-l duc in brate
acum am facut iar imprumut pentru o bicicleta medicinala pentru el
am facut si facem tot ce putem pentru ca el sa fie mai bine asta chiar daca totii banii din salariu se duc pe datorii si nimic nu ne impinge spre a scapa de el
e bucuria si necazul nostru
facem totul pentru el
chiar participam si la astfel de concursuri chiar mai mult incercam sa facem rost de bani pentru recuperarea lui pe toate caile posibile un exemplu m-am inscris reprezentant de vanzari cosmetice si unde mergem la recuperare sau scoala vindem si produse (pentru cei interesati inscriem si noi reprezentanti si va dam detali pe mess lily_anghelescu [table] :

Sunt Elena,am 28 de ani ,si pot spune ca sunt cea mai bogata persoana de pe acest pamant datorita faptului ca am 2 comori acasa una de 4 ani ,Petra si unca o gaza mica de 8 luni,Arina care zi de zi imi umplu inima de bucurie .
Nu cred ca exista vreo mama care sa zica ca copii ei sunt o pacoste!Eu una simt ca viata mea are sens de cand au aparut fetele in viata mea,ele sunt motivul pentru care ma trezesc dimineata,motivul pentru care ma intorc acasa,intr-un cuvant motivut pentru care traiesc.Am trait bucuria nasterii acum mai bine de 4 ani iar anul trecut in iulie am retrait-o din nou mai intens si aceste momente nu le voi uita niciodata.pe fetita cea mica am adus-o pe lume intr-o zi calduroasa de iulie cand de la o plimbare cu sotul si fetita cea mare am ajuns direct la spital si in mai putin de jumatate de ora am nascut o mogaldeata cu ochii albasrti ca cerul.Nu stiu cand s-a intamplat totul dar parca a fost un vis frumos din care nu m-am trezit nici acum.Surioara ei cea mare a asteptat-o cu sufletul la gura 9 luni si chiar a fost alaturi de mine mai mult decat credeam eu ca poate face un copil de 4 ani:tot drumul pana la spital se uita in ochii mei, putin speriata de ce avea sa urmeze si-mi zicea::nu te teme mami! Cand in sfarsi a vazut-o la spital pe Arina imediat dupa ce a venit pe lume i s-au umplut ochii de lacrimi de emotie.,si in acel moment am stiut ca o sa o iubeasca mult de tot.
Momentele alaturi de fetitele mele sunt unice si impreuna cu sotul meu savuram fiecare moment si ne-am bucurat mai rau ca niste copii la primul lor ganguri.la primul zambet,la primul pas,si am fost coplesiti de emotie in prima zi de gradinita,la prima serbare,la prima sedinta cu parintii.Ochii mi s-au umplut de lacrimi si acum si anul trecut de 8 martie la serbarea organizata de ziua mamei cand toti copilasii in cor au recitat poezii si cantecele.
Acum suntem o familie cu adevarat implinita si fericita si nu putem decat sa-i multumim lui Dunmezeu pentru asta !Suntem plini de speranta cand ne vedem fetele crescand si ne vedem in viitor fericiti inconjurati de nepoti.

cri_pufos .... ma impresionat povestioara ta .. fiindca si eu eram in anii de liceu la fel ca tine ... si dupa terminarea acestuia ... la 18 ani ..ramasesem gravida ... este totusi o responsabilitate ..ca de asa tanar ..sa-ti iei viata in piept ..si sa ai curaj sa dai nastere la un copilas ... ce sa zic , sa te bucuri de minunatia de copil ...si sa aveti parte numai de bucurii si impliniri !

scumpetea , sa-ti traiasca copilasul este un scump , fii mandra de ce ai reusit sa realizezi pana acum ... iti doresc ca pe parcursul vietii sa aveti parte de multe altele si de primaveri minunate alaturi de familie !

mai asteptam povesti , le citim cu drag ...si mai luam aminte de intamplari ale vietii ..

elena , sa-ti traiasca comorile , stiu si eu cum e sa ai 2 fete ... cred ca esti o femeie implinita , ai 2 fete reusite si frumoase foc ! multa fericire va doresc si sanatate care e cea mai importanta!

foarte frumoase povestile voastre fetelor
multumim sponsorului de acest minunat concurs si de premii :99http://www.3si ii urez BUN VENIT

te asteptam monica si pe tine , si pe toate mamicile!

lily_anghelescu a scris:fetelor cum pun poze aici ca nu gasesc

draga mea pentru a pune poze in site trebuie sa folosesti photobucket www.photobucket.com sau
Intrati pe www.picoodle.com , dati browse , alegeti poza , apoi dati resize si alegeti 640x480 dupa care dati upload .
Dupa ce se incarca , dati copy pe ultimul cod de acolo , apoi apasati pe "imagine" si dati paste si ok .
Garantat ies pozele bine si de marime normala . .
Pe picoodle nu trebuie cont , dar pozele trebuie sa fie mai mici de 2 mega .
daca mai ai ceva nelamuriri poti spune si te vom ajuta cu drag!

fiecare poveste e unica pentru ca,copilasii nostri sunt unici!
chiar daca avem probleme cu ei si nu sunt asa cum ne-am asteptat tot sunt un dar de la dumnezeu pe care multi din pacate nu il pot avea.

simona a scris:cri_pufos .... ma impresionat povestioara ta .. fiindca si eu eram in anii de liceu la fel ca tine ... si dupa terminarea acestuia ... la 18 ani ..ramasesem gravida ... este totusi o responsabilitate ..ca de asa tanar ..sa-ti iei viata in piept ..si sa ai curaj sa dai nastere la un copilas ... ce sa zic , sa te bucuri de minunatia de copil ...si sa aveti parte numai de bucurii si impliniri !

scumpetea , sa-ti traiasca copilasul este un scump , fii mandra de ce ai reusit sa realizezi pana acum ... iti doresc ca pe parcursul vietii sa aveti parte de multe altele si de primaveri minunate alaturi de familie !

mai asteptam povesti , le citim cu drag ...si mai luam aminte de intamplari ale vietii ..

e o responsabilitate intr-adevar, e si normal dar am trecut cu bine peste toate ...si uite k nu am renuntat nici la facultate ..m-am dus si gravida dar si apoi mamica...sunt pe ultima suta de metrii k in vara dau licenta si abia astept sa scap de grija ei.....k sa pot sa ma angajez ...k apoi ma inscriu la alta :D
Multumesc mult Simo si fetele tale sa creasca mari si sa fie sanatoase

lily_anghelescu ... am citit si eu cele spuse de tine , cred ca esti o femeie puternica si vad ca in decursul anilor .. nu ati renuntat la copilul vostru , eu iti doresc sa ai aceeasi putere sa treci peste toate cu brio ... asta e viata pt unii oameni care nu merita ...asa ceva , sanatate copilului si putere sa treaca cu bine peste toate greutatile ...ce sa zic ... sa aveti parte de tot binele din lume ! nu cred ca se poate descrie in cuvinte uneori ce vrei sa spui ...

bravoo cri , sa termini cu bine ce tiai propus sa faci , esti minunata ! si eu multumesc mult !

multumesc mult simona

lily_anghelescu a scris:multumesc mult simona

mi se pare f cunoscut baiatul tau ... a fost cumva pe la televiziune ?... sper ca nu te supara intrebarea mea ... multi pupici catre el!

haideti fetele cu povestea bebelusului si cu poze sigur fiecare are o poveste de spus!
iar premiile pune in concurs sunt superbe!
va asteptam!

cum tema este "copilul o povara sau cel mai pretuit dar" m`am gandit de aseara pana astazi si am sa va scriu si eu vovestea cum l`am nascut eu pe Alexandru si cat de greu mi`a fost cu el in prima luna de viata dar ce dar frumos este acum veti putea vedea din poze.
Nici o secunda si nici in cele mai grele clipe copilul nu va fi pt noi o povara. Povestea mea va fi putin mai lunga sper din tot sufletul sa aveti rabdare sa o cititi
Alexandru lumina ochilor nostri
Ma numesc Anca si am 27 ani. Anul trecut pe 9 mai s`a implinit cel mai mare vis al meu. Dupa o sarcina care a decurs bine am nascut un baietel perfect sanatos de 3.450 kg si 50 cm si APGAR 9.Dupa 6 zile petrecute in maternitate am venit acasa si impreuna cu sotul meu nu contene`am sa il privim pe cel mic. Eram complet fermecatii de frumusetea si linistea lui. Cand cel mic avea o luna si 10 zile au inceput probleme noastre. In dimineata acelei zile am observat sub ochisorul lui stang o mica roseata, ca si cum s`ar fi zgariat cu unghiuta. In acea noapte puiul nostru a facut prima diaree si tot pt prima oara facea febra, era foarte fierbinte si cum el era foarte micut,nu am stat nici o clipa si am sunat la salvare. Am ajuns la spitalul de copii unde i s`au facut analize din care a iesit o infectie foarte mare si am fost trimisi la spitalul de boli infectioase pt tratament. Acolo i`a fost tratata diaree si dupa 3 zile am plecat acasa. roseata de la ochisor se transformase intr-o unfaltura, ca un ulcior. Intoarsa acasa si sfatuita de tatal meu am mers cu Alexandru la medicul pediatru pentru a cere o trimitere catre un oftalmolog,dar cum medicul era in concediu si era inlocuit de un coleg, acesta a refuzat sa imi de`a o trimitere recomandadu`mi sa merg acasa si sa ii pun copilului comprese cu ser fiziologic pe ochisor pt ca nu are nimic grav. Dezamagita de hotararea medicului care il inlocuia pe,pediatrul lui Alexandru am mers fara trimitere la sectia de primire urgente al Siptalului de copii. Acolo i s`au facut cateva investigatii si am fost internata si vazuta de un medic specialist care a cerut internarea copilului la terapie intensiva pentru tratament. Cu toate astea ma ajuns la etajul 6, unde am gasit cateva asistente total bulversate ca ce caut eu acolo? binenteles ca nu aveam sa stiu eu acest lucru, doar ei erau specialistii. Cu toate ca locul meu nu era acolo am stat 3 zile la acel etaj unde situatia puiului meu s`a agravat. Dupa 3 zile in care i s`au administrat mai multe feluri de antibiotic la care infectia nu dadea semne ca cedeaza i s`a facut o antibiograma pt a se afla antibioticul la care reactioneaza cel mai bine . Dezamagita profund de incometenta celor de acolo si ajutata de cumatrul nostru care este medic stomatolog si cunoaste putin din lumea medicala am reusit sa ajung la terapie intensiva unde puiul meu a primit tratamentul potrivit cu ajutorul caruia dupa prima doza se cunostea vizibil cum infectia cedeaza. Au urmat zile de chin pt mine, care ma consumam pt suferinta odorului meu dar si mult chin pt bucatica de om care trebuia sa suporte 2 tratamente injectabile/zi intravenos. O injectie era de 20 ml si dura iaproximativ 30 min, administrarea ei era lenta, cu ajutorul unui injectomat. A suportat mititelul 14 zile de tratament pentru a se face bine. Ca o concluzie vreau sa va povestesc cateva din greselile si dezinteresul medicilor romani : In primul rand faptul ca nu am fost internata din prima zi acolo unde era cazul mi se pare o greseala grava a medicilor, apoi faptul ca multe din asistente erau slab pregatite, indiferenta cu care esti tratat cu toate ca le da`i spaga. m`am confruntat si cu indiferenta unui medic de garda care nu a venit sa imi vada copilul la ora de vizita. greseala asistentelor care in primele 5 min de la internare care mi-au zis ca ii vor soate ochiul copilului meu m`a dat peste cap ( pentru ca nu era gata inca rezultatul analizelor ca ele sa is de`a cu parerea ). Indifeneta totala din partea mai multor medici, mergeam cu masina personala din proprie initiativa la control la alte spitale si specialisti, cu ajutorul cumatrului nostru care a putut sa intre in vorba cu cativa specialisti. Am mai fost foarte dezamagita de un medic oftamolog care l`a vazut de 2 ori pe copilul meu si nu a fost in masura sa imi zica absolut nimic despre ce ar putea avea sau unde sa merg cu el. Desi au primit fiecare dreptul (adica spaga ) multi din doctorii si asistenetele care au fost pe langa noi in acele zile nu ne`au ajutat cu absolut nimic. permiteti`mi sa ma repet si sa zic ca datorita cumatrului nostru care cunoaste cateva nume sonore ale medicinii am avut norocul sa dau si peste cativa medici buni, un dr oftamolog de la un alt spital din clipa cand mi-a vazut copilul i`a pus diagnosticul corect, (celulita orbitala stanga) Celulita localizata in jurul ochilor. Este o forma de celulita ce poate apare atat la adulti cat si la copii, manifestandu-se prin dureri oculare, limitarea miscarilor globului ocular si tulburari de vedere. Este o afectiune grava care necesita tratament imediat pentru a preveni leziunile oculare grave cu risc de cecitate(pierderea vederii). Intr`un final am ajuns sa primim tratatmentul corect, un tratament foarte scump dar care ne`a ajutat. si la terapie intensiva am intalnit un medic foarte bun ca la prima aparitie pare putin sucit (imi cer scuze ca il numesc asa ) dumnealui mi-a cerut sa fiu linistita pentru ca Alexandru se va face bine si nu s`a inselat. Sa nu uit sa va spun ca puiul meu a trecut si printru computer tomograf, pentru a se vede exact de ce natura este infectia...pana sa ajungem la tomograf am intampinat cateva greutati dar cu ajutorul unor prieteni am obtinut dreptul de a intra pe listat de examinari a unei clinici private. Rezultatul computerului tomograf a fost bun! Dupa multe analize si tratament greu (de la atatea injectii intravenoase spre sfarsitul tratatmentului puiul meu avea toate vene sparte ) mai exact dupa 3 saptamani de stat prin spitale am ajuns acasa cu puiul vindecat. Am iesit pe poarta spitalului multzumind lui d-zeu ca ma ajutat sa rezist psihic si ca mi s`a facut bine copilul. Spre incheierea povestii noastre Vreau sa multumesc doctorilor care m`au ajutat ( pentru ca au existat cativa doctori-oameni cu suflet), multumesc de asemeni sotului meu care ne`a fost alaturi zi si noapte (il gasea uneori si ora 1 noaptea in spital ) si parintilor care ne`au ajutat enorm fara ajutorul carora nu stiu ce am fi fost astazi. Va multumesc voua care ati avut rabdarea sa cititi tot ce am scris aici. inchei spund ca fara copilul meu nu as putea trai nici macar o secunda. Cu tot respectul o mamica fericita care astazi are un baietel frumos si santos in varsta de 1 an si 10 luni !
Atasez poze ca sa intelegeti mai bine toata povestea noastra:

frumoase povestile voastre.aveti niste copii superbi sa va traiaca si sa va bucurati de ei...am sa vin si eu cu povestea mea..acum s-a trezit piciul si treb sa papam

am venit si eu cu povestea noastra...
de cand ne-am casatorit ne doream foarte mult sa avem un copil..asa ca ne puneam pe treaba dar debeaba rezultatele erau mereu negative pana in data de 15 aprilie 2005 cand rezultatul a fost pozitiv..am avut o presimtire in acel moment ca sigur de acea data voi ramane insarcinata si se pare ca a fost asa..
dupa o luna si o saptamana mi-am facut un test de sarcina care mi-a iesit pozitiv..parca nu-mi venea sa cred,incepusem sa rad si sa si plang de bucurie..am mers imediat cu testul la sotul meu la servici sa il arat si lui..nu va pot spune ce fata a facut nu-i venea sa creada erau ani intregi de cand ne tot chinuiam si mereu rezultatele erau negative..parca tot nu-mi veanea nici mie sa cred asa ca dupa 2 sapt.am mers la ginecolog unde mi s-a spus ca pe 19 ian.2006 voi naste un baietel..era raspunsul pe are mi-l doream sa-l aud din gura doctoritei..mereu mi-am dorit sa am un baietel..dar pana la urma nu conta ce v-a fi,sanatos sa fie si sa duc sarcina pana la sarsit..
pot spune ca am avut o sarcina foarte usoara putine greturi in primele 3 luni dar nu au contat..cele 9 luni au trecut repede..
a venit si ziua nasteri19 ian.2006,o zi pe care o asteptam cu mare nerabdare, zi pe care o voi tine minte toata viata pentru ca mi-a adus fericire dar si tristete o perioada de timp..
mereu mi-am doritsa nasc normal,stiam ca un copil nascut normal este mai sanatos decat unul nascut prin cezariana,asa ca am optat sa nasc normal,optiune pe care am regretat-o foarte mult timp si pe care o mai regret si acum,spun asta pentru ca de la o nastere normala s-a ajuns la o nastere cu FORCEPSUL..
deoarece copilul era prea mare si eu aveam putin lichid i-a iesit numai un pic fruntea si s-a proptit acolo nu se mai misca deloc..asa ca doct.au ajuns la optiunea de al scoate cu FORCEPSUL deoarece in acel moment nu mai exista alta solutie si el se putea sufoca acolo..nu va pot spune prin cate am trecut in acele momente..
am nascut un baietel de 3.400kg,56cm si cu APGAR 4.si o problema la ochisorul stang,mi l-au atins cu forcepsul la ochisorul stang cand l-au extras si acum nu poate da ochisorul in jos(ochiul nu si pleoapa..are muschiuletul mort)..am fost cu el pe la Buc...dar nu s-a rez nimik ptr.ca era prea mic..acum am programare cu el aici in Italia pe 13 mai si sper si imi doresc din tot sufletul sa se rezolve problema..
dupa ce am nascut am fost inconstienta 2 zile in perfuzii fara sa stiu nimik de baietel,o luna am stat cu sonda deoarece aveam muschi de la vezica blocati..
sunt foarte multe de povestit..eu am scris o mica particica din povestea mea..
chiar daca am trecut prin multe in acea perioada ptr.mine nu contaza,bine ca sunem sanatosi acum si nu voi spune niciodata ca baieteul meu nu a fost sau este o povara,este o binecuvantare de la DUMNEZEU..il iubesc enorm,el mi-a dat puterea sa merg mai departe si sa am un zambet pe fatza in fiecare zi..TE IUBIM CRISTIAN!mami si tati

FOARTE FRUMOASA POVESTEA TA ADINA....AI UN BAIETEL SUPERB...NU SE VEDE PROBLEMA DE CARE SPUI(LA OCHISOR)....DUMNEZEU SA VA AJUTE SA REZOLVATI PROBLEMA....
O SA VIN SI EU MAI TIRZIU CU POVESTEA NOASTRA...

georgiana-francesca a scris:FOARTE FRUMOASA POVESTEA TA ADINA....AI UN BAIETEL SUPERB...NU SE VEDE PROBLEMA DE CARE SPUI(LA OCHISOR)....DUMNEZEU SA VA AJUTE SA REZOLVATI PROBLEMA....
O SA VIN SI EU MAI TIRZIU CU POVESTEA NOASTRA...

mersi..esti o dulce

super concurs
multumim sponsorului si lui simo

PUPICI HAIDETI CU POVESTI FETELOR !

mai asteptam cu drag si alte povesti de viata

da fetelor , am citit pana acum povesti minunate ... din viata fiecaruia, mai asteptam cu drag si multe altele !

frumoase povestile voastre....m-au impresionat si m-au facut sa retraiesc clipele cand am adus-o pe lume pe Alexia.


Va spun si eu povestea Alexiei (cel de-al doilea copil al meu),ea a fost visul meu pe care il credeam irealizabil.

Primul copil l-am avut la varsta de 21 de ani (baiat),am avut o sarcina foarte grea,cu greturi ,ameteli ,pierderi de vedere si lesinuri,lucruri normale au spus doctorii dar care pe mine m-au marcat. De frica sa nu mai lesin pe strada am refuzat sa mai ies din casa...timp de 3 luni nu am iesit deloc(fiind vara ,la caldura mi se accentua raul)....greseala mea ...pt ca m-am ales cu agorafobie (teama de spatii deschise).
Agorafobia asta m-a tinut vre-o 4 ani,timp in care mergeam afara doar insotita de cineva,cu timpul am inceput sa-mi impun sa trec peste frica asta pt ca ma saturasem sa depind de alte persoane......pot sa spun ca mi-a trecut in timp......dar au trecut 11 ani de la prima sarcina ,timp in care mi-am dorit al doilea copil ,dar imi era frica sa-l am.Incepusem sa ma resemnez la gandul ca il voi avea decat pe baiat ,cu toate ca ma macina gandul asta,voiam ca baiatul sa nu fie singur pe lume(si el ma intreba de ce el nu mai are un fratior sau o surioara).
Timpul trecea in defavoarea mea ,facusem 32 se ani si trebuia sa iau o hotarare....am hotarat ca mai vreau un copil...fie ce-o fi,ma gandeam ca ajung la batranete cu regretul asta...si dintr-o data m-am simtit foarte puternica(multe persoane m-au sustinut )...si dupa inca 3 luni eram insarcinata cu fetita mea iubita.
Asa eram de fericita incat nu mai simteam raul de la sarcina,nici mustrarile sefului meu nu m-au afectat prea tare,furios ca mai pierde un om....a fost exact opusul primei sarcini...aproape ca asta a sters amintirea primei sarcini.Imi doream o fetita ,dar daca era baiat nu ma deranja..... visul meu era sa am 2 copii.

Acum ma simt implinita si fericita(diferenta de varsta e mare intre copii ,dar pe viitor nu se v-a mai simti si se vor sprijini unul pe altul in viata).


si baiatul

POVESTEA NOASTRA

Am venit si noi cu povestea noastra.De cind ma stiu,din copilarie mi-au placut copii...toti copii din vecini reau"crescuti" de mine....de aici si teama mea de a nu avea copii....
dupa casatoriecam la un an am decis ca ar fii cazul sa facem si noi un copil...dar se pare ca se lasa asteptat...faceam teste luna de luna....dar nimik...teama mea incepea sa prinda contur...am mers la un ecograf...unde mi s-a spus clar...ca uterul meu este cit o lamiie...mai exact cit a unui copil de 5 ani....deci cam greu sa port o sarcina...nu va zic ce am simtit atunci...nici nu puteam privi copii prin parc ,gindindu-ma ca eu nu voi putea avea niciodata...singura incurajare a fost sotul meu care mi-a zis clar ca "daca dumnezeu nu vrea ...asta e..." nu am fost de acord sa mergem din dr in dr...asa ca ne-am resemnat....
dupa vreun an am decis sa plecam in Italia la munca si am zis ca innainte de plecare sa imi fac o vizita medicala sa fie totul bine....
Dar,...iata ca la control...aflu ca sunt insarcinata in 4 luni....nici nu stiam ce sa fac sa pling sau sa rid...cind a aflat sotul s-a bucurat enorm...dar acum nu stiam daca sa mai plec sau nu ...si...am plecat
am lucrat in Italia pina la 6 luni si jumatate de sarcina...(in sera la 50 de grade)...
La 6 luni si jumatate ne-am intors in tara ca acolo nu aveam voie sa nasc....
pe data de 19 dec...am mers la ecograf sa vad cum ne prezentam...aveam 7 luni si...atunci mi-a zis ca o sa nasc o fetita(eu mereu am crezut ca o sa fie baietel) ...pe data de 29 ianuarie....
Dar cum la noi nimik nu a fost cum s-a zis in noaptea aceea mi s-a rupt apa si am plecat la spital....
Pe data de 20 dec...am nascut o fetita de 2 kg....dupa lungi chinuri ...am nascut normal desi era caz de cezariana....de aici si suferinta noastra...si a mea si a fetei...
A doua zi am fost trimise la spitalul judetean pt ca ei nu se puteau ocupa de prematuri...multumim lui Dumnezeu pt asta...Acolo am aflat ca fetita mea avea semipareza de ambele miini....din cauza celei care m-a "ajutat " la nastere.Atunci ni s-a spus ca daca are la miini o sa aiba si la picioare si posibil nu o sa se poata misca niciodata...
Am stat in maternitate 1 luna pina a luat in greutate..atunci am facut zeci si zeci de teste ...in acest timp sotul cumpara bratara si hainute la fata iar eu nici nu stiam daca va trai...
Am continuat acasa cu masaj 3 luni de zile...zilnic...il faceam eu...la 4 luni la control a iesit ca si cum nu ar fi avut nimik...deci multumim lui dumnezeu acum avem o fetita superba si sanatoasa....ea e mindria noastra si darul cel mai de pret...a venit ca un dar de craciun...




Asta e povestea noastra ...sper ca nu v-am plictisit