Copiii, o POVARA sau CEL MAI PRETUIT DAR(concurs)!

multa sanatate vivi....sa va aduca numai bucurii baietelul

fetelor astazi nu prea am stat acasa, asa ca nu am scris inca povestioara...sper ca maine sa prind cateva momente sa o scriu...ca inspiratie este `pupici

super vivi poverstioara voastra ! se vede ca sunteti fericiti si impliniti !
bravoo

mai asteptam povestioare dragi mamici!

nr 253

superba poveste Vivi si pozele de asemenea

Pupici dela noi si succes!

multumesc mult fetelor

Cu placere!Chiar este frumoasa!
Mai asteptam si altele!

Lorena cel mai pretuit dar de la Dumnezeu

Nu am foarte multe luni petrecute in aceasta lume in care am fost adusa fara vointa mea. Cu toate acestea, incerc sa imi dau seama motivul pentru care exist si pentru care ma aflu tocmai aici.
In putinul timp petrecut alaturi de cei despre care am inteles ca se numesc "parintii mei", am aflat ca ar trebui sa fiu fericita ca mi s-a dat nastere si ca am ajuns sa fac parte din viata lor
De ce oamenii mari cred ca e asa o mare fericire sa te nasti? De cand ma stiu eu, imi amintesc de o singura perioada in care am fost cu adevarat fericita: atunci cand mami ma tinea in burtica ei. Acolo mi-a fost bine. Era cald, comod, ma simteam aparata. Nimeni si nimic nu se putea atinge de mine. Totul era confortabil si placut. Mami avea grija sa imi dea tot ce era mai bun, sa ma plimbe si sa ma linisteasca. Puteam face orice fara sa imi fie teama ca as putea gresi sau ca m-as putea lovi. Din cand in cand, il auzeam si pe tati. Mi se parea tare haios ca mangaia burtica mamei atunci cand eu loveam cu manuta sau piciorusul. Inca de atunci mi s-au parut ciudati oamenii mari. Eu aveam chef sa ma joc, sa imping, sa lovesc usor, iar ei ma mangaiau. Mi-am dat seama ca nu stiu sa se distreze.ce bine imi era atunci... Nu am inteles niciodata de ce mami nu m-a mai vrut in burtica ei. E adevarat ca se micsorase spariul de joaca insa, oricum, era atat de bine si confortabil...
Cand mami s-a hotarat sa ma aduca langa ea (nici atunci nu mi-a cerut parerea) a fost ingrozitor. Am fost luata din culcusul meu in care ma simteam atat de aparata si adusa intr-un loc in care ma simteam in pericol. De aceea am si plans foarte mult. Deodata m-am trezit intr-un spatiu foarte ciudat, deloc calduros si confortabil. Cu nasucul simteam ceva straniu, ochisorii ma intepau. Eu plangeam, eram speriata. Au trecut 3 luni in care mami un m-a luat niciodata in brate, in jurul meu, erau doar doamne imbracate in alb care veneau si ma intepau din cand in cand, apoi auzeam in jurul meu ca sunt o minune, ca am reusit sa trec cu bine peste o operatie de 11 ore si peste anestezia care a durat o saptamana, ca inimioara mea e acum. sanatoasa. . mi-a fost dor de mami Atat de multe cuvinte…pe care nu le intelegeam.Dar cel mai important e ca dupa o periaoada atat de lunga simteam cum O mana ma mangaie incetisor . Erau Ochii mamei care ma privesc incercanati, dar fata ei palida era zambitoare si plina de dragoste... dragostea aceea, atat de cunoscuta mie, unica in lumea mea si in lumea intreaga ….eram in bratele ei, ii simteam mirosul, ii cunosteam fiecare miscare….si ne pregatim de plecare spre casa!
Cel mai distractiv a fost sa vad cum arata mami si tati. Si acum rad cand ma gandesc. Arata altfel decat mi-am imaginat. Sunt ... mari! Acum inteleg de ce tati nu stia sa se joace cu mine. Ei incercau sa ma amuze strambandu-se si scotand tot felul de sunete dar nu isi dau seama ca nu asta mi se pare amuzant ci cat de caraghiosi sunt cand fac asa. Sunt un fel de bebe mai mari. Cum sa ma simt in siguranta langa niste bebelusi la fel ca mine?
A, sa nu uit sa va spun despre jucarii! Mi-au adus tot felul de obiecte, care mai de care mai zgomotoase. Ei cred ca imi place sa ma joc cu ele. De fapt, sunt curioasa sa aflu ce se aude. Cum spuneam, mami si tati sunt tare imaturi. Habar nu au sa se distreze si, mai mult, cred ca ei simt mai tare nevoia sa se joace decat mine. E, nu mai conteaza, m-am obisnuit cu ei. Ce ma deranjeaza este ca atunci cand arunc cu asa-zisele jucarii pentru a vedea ce se intampla si ce se aude, ei cred ca vreau sa le stric si ma cearta. Cred ca le este teama ca nu vor mai avea cu ce sa se joace apoi. Da, cu siguranta asta este.
Mami si tati se cred foarte stapani pe ei, pe mine si atotstiutori. Asta ma amuza. Ca sa le arat ca nu sunt ei cei mai tari, stiti ce fac? Chiar si atunci cand nu ma doare nimic, cand nu mi-e foame sau somn, incep sa plang. Sa-i vedeti cat de nesiguri devin, se agita, pierd controlul si nu mai stiu ce sa faca. Atunci imi place cel mai mult pentru ca imi acorda toata atentia si imi fac pe plac. Astea sunt momentele care ma fac sa ma simt puternic si imi dau seama ca, desi ei au fost cei care au decis sa imi dea nastere, nu detin controlul total asupra mea.Sa stiti ca nu e usor sa fii bebelus. Nu ai voie sa stai linistita deloc! Tot timpul vine mami, ma dezbraca si iar ma imbraca, da cu ceva praf pe mine, uneori ma uda, mi se face frig…ma tine de maini ca nu ma pot misca, nu pot sa plang in voie ca imediat mi se astupa gura, de dormit trebuie sa dorm cand vor EI, toata ziua sunt pupata, imbratisata si sufocata aproape de privirile celorlalti, care uneori se dovedesc a fi prea multi pentru mine… Acum am mai crescut. Nu mai pap doar lapte, ci o chestie care la inceput imi placea, acum nu o mai vreau. Trebuie sa deschid gura de cate ori mi se da cu lingurita aia pe la buze, trebuie sa beau ceai si nu mai stiu ce acrisor chiar daca nu mi-e sete (ca oricum cand mi-e sete nu-mi dau nimic), ma doare burtica si pentru asta sunt indopata cu fel de fel de “lapticuri”, sunt plimbata din brate in brate, pe cand eu as sta cuminte in cuibusorul meu si as face nani
Doar masajul pe care mi-l face mami imi place. Cald, lin, mangaietor. As sta toata ziua asa, cu funduletul in sus si m-as uita pe geam, la lumea care trece pe strada… pe doua picioare. imi dau si jucarii, dar eu nu le suport. Imi place doar degetelul meu, pe care din pacate mami mi-l scoate imediat, refuzandu-mi chiar si placerea asta.

Cu toate acestea, invat cate ceva in fiecare zi. Stiu ca EA e mama mea, ca el e taticul meu, ca patutul meu este confortabil, dar tot langa mami dorm, ca nenea doctorul este el nesuferit, dar am scapat de tuse, ca “albul” de afara se numeste zapada si ca apa care curge pe obrajii mamei mele cand sunt bolnavioara se numeste… lacrima.
Am inceput sa aud din ce in ce mai mult cuvantul rasfat. Dar eu nu prea stiu ce inseamna. Si il aud mai ales atunci cand nu ma mai dau dus din bratelele mamei, imi e atat de bine. Daca acesta este rasfatul sa stii ca eu nu renunt la el. Si apoi stiu ca si ei ii e tare drag sa ma simta mereu aproape. Intr-adevar, ne e tare bine impreuna. Sunt fericita acasa cu mami si tati. Si as vrea sa le pot spune si eu clar, asa cum imi spun ei mie cuvintele magice de dragoste: Te iubesc, mami! Te iubesc, tati si ca sunt cel mai de pret dar de la Dumnezeu si de la viata!

fetelor va mai asteptam cu povestioare!

Foarte frumoasa povestea!

multumesc analis

fetele hai cu poze si un mic comentariu
hai fetele sa facem albumul mareeeeeeeeeeeee

DA VIVI ASTEPTAM !!! CRED CA MAINE E ULTIMA ZI! DAR TOPIKUL SE PASTREAZA !

Venim si noi numai sa avem net!

TE ASTEPTAM!

BAFTA TUTUROR !!

Am citit toate povestile voastre si nu pot sa zic decat ca sunt minunate. Va voi spune si eu povestea noastra.

Fabian Mihai micul nostru ingeras.
Povestea lui este una simpla si fericita. Incepe acum 10 ani, cand mami si tati s-au cunoscut. Dupa 4 ani de prietenie s-au casatorit si dupa alti 4 s-au hotarat ca au nevoie de un ingeras ca sa le umple viata de bucurii. Vestea ca am ramas insarcinata am aflat-o in februarie in saptamana in care am semnat si actele pentru noul nostru apartament. Am ramas insarcinata foarte repede doar dupa 2 luni de incercari. Am facut 3 teste de sarcina din care 2 au iesit negative asa ca am asteptat confirmarea doctorului pentru a anunta familia. Fabian este un copil dorit de toata familia: bunici, unchi, verisori si bineinteles de noi.
Am avut o sarcina usoara, fara greturi prea mari si am muncit aproape toata sarcina. Am nascut cu 3 saptamani mai devreme, natural si destul de greu. Din pacate sistemul sanitar la noi lasa de dorit. Am stat ore in sir la maternitate fara sa ma intrebe nimeni nimic. M-am internat la 2 noaptea pt ca mi se rupsese apa. Doctorul a fost sunat la ora 8 dimineata si chemat la maternitate. La ora 9 fix s-a nascut Fabian. Nimic nu m-ai conta. de pe masa ii numaram degetelele si ma rugam sa fie bine. pentru ca am avut o nastere mai grea 2 zile nu mi l-a dat in salon. Am stat o saptamana in spital timp in care a facut si icter. era cel mai cuminte bebelus. Dormea tot timpul, se trezea doar sa manance. Nu a vrut sa suga asa ca l-am hranit cu biberonul din plima clipa.
Dupa o satamana am ajuns acasa la tati si de atunci suntem o familie fericita. Nu exista cuvinte sa descriu sentimentele pe care le am de cand sunt mamica. Acum ma intreb cum am putut sa stau atata timp fara el. El este sufletul nostru, minunea mica ce ne incanta zilele.
Ne trezim in fiecare dimineata pentru el, muncim pentru el , traim pentru el .
Sanatate la toate familiile si putede de munca pentru a va creste ingerasii.





Multumim ca ne-ati citit povestea.

SUPER ALINA , SA VA TRAIASCA COPILASUL ! FERICIRE MAXIMA!

multa sanatate va doresc Alina!

super alina